CRISTI SANDA

Ce este temperatura de culoare?

2011-09-23T15:34:00.000+03:00

Temperatura de culoare este temperatura la care trebuie incalzit un corp negru absolut pentru a genera o anumita forma a spectrului unei raze de lumina, daca ea este descompusa de o prisma.Lumina uzuala de interior are mult rosu si e standardizata la 3200 grade Kelvin; lumina standard solara are 5600 grade Kelvin si are culorile spectrului armonios realizate; lumina cerului albastru contine mult albastru si are peste 7000 de grade Kelvin.

CASTING 2011

2011-03-27T16:55:00.000+03:00

Casting distribuţie "Reţeta veşniciei".
Se caută actori pentru următoarele roluri:
Băiat-bărbat
Fată-femeie
La casting se pot înscrie şi amatori.
Condiţii: dicţie, expresivitate, ureche muzicală etc.
Vor primi raspuns numai e-mailurile care conţin CV`uri si fotografii.
Contact: cristisanda@yahoo.com

Titlu: Reţeta veşniciei
Genul: Psihologic/dramă
Durata: Scurt metraj
Regia: Cristi Sanda
Imaginea: Deborah Cayman
Scenariul: Rareş Jitariuc, Raluke Sas
După o povestire de Elisei Virgil
Suport: HDTV, 35 mm
Produced by Mario Sanchez (Kentucky inc.), Nelu Codrea (Unicom) Cory Sand (Etihad Airways)

Liviu Vasilica - Ultimul haiduc (2000)

2011-03-27T16:44:00.002+03:00

Titlu: Liviu Vasilica - Ultimul haiduc (2000)
Un film de Cristi Sanda
Gen: Documentar
Durata: 8 min., 20 sec.
Suport: VHS
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Cory Sand
Film distins cu numeroase premii nationale si internationale in cadrul mai multor festivaluri desfasurate la vremea respectiva.

Ruina mortii (1999)

2011-03-27T00:42:00.005+02:00

Titlu: Ruina mortii (scurt-metraj, 1999)
Un film de Cristi Sanda
Gen: Thriller
Durata: 8 min., 45 sec.
Suport: VHS
Distributia: Alina Profir, Mirel Manafu
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Cory Sand

Copiii apelor (2000)

2011-02-25T22:14:00.011+02:00

Titlu: Copiii apelor (scurt-metraj, 2000)
Un film de Cristi Sanda si Rares Jitariuc
Gen: Drama
Durata: 8 min., 30 sec.
Suport: VHS
Distributia: Puiu Ardelean, Marcel Mirea, Alina Profir
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Augustin si Ity Cernea, Catalin Profir, Cory Sand
Film distins cu Premiului Special al juriului la Festivalul international de film Oberthausen (Germania)

Copiii apelor - nostimade (secvente comice, duble gresite, injuraturi, echipa de filmare).

REŢETA VEŞNICIEI

2010-12-08T04:24:00.001+02:00

Decupaj regizoral (Versiune nefinalizata)
[toate drepturile rezervate © 2010]

SECVENTA 1 INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
1D O tablă de şah pe care se desfăşoară o partidă. Poziţia exactă nu se distinge. Piesele lucesc pe tabla lăcuită. (TRAV CIRCULAR, MACRO, UŞOR PLONGEE)
2P Un bărbat priveşte în jos spre piese, după câteva secunde ridică privirea spre adversarul său. Are figura tristă şi zâmbeşte cu amărăciune. (AMORSĂ ADVERSAR)
3P Adversarul pe care îl descoperim a fi acelaşi om îi răspunde cu un zâmbet larg:
- De ce mai eşti trist ? (AMORSĂ EL)
4M Mâna lui, cu o mănuşă albă muta o piesă pe tablă ajungând într-o poziţie clară de mat.
(PLONGEE FF ACCENTUAT)
5D Un deget în mănuşă albă răstoarnă regele alb făcând gestul înfrângerii.
6C El îl priveşte mânios:
- Eu am întrebat primul !
7C Adversarul îl priveşte zâmbind imitându-l uşor batjocoritor : - Eu am întrebat primul !
8D El, detaliu ochi: - Eu am întrebat primul !
9D Adversarul, detaliu gură, schimonosită: - Eu am întrebat primul !
SECVENŢA 2, EXTERIOR DRUM DE ŢARĂ
10G Un dric negru înaintează pe un drum prăfuit. Se zăreşte un sat.
11Î Dricul intră într-un sat, vedem spinările cailor. (UNGHI SUBIECTIV VIZITIU)
SECVENŢA 3, EXTERIOR CEARDAC
12G Un bărbat în vârstă de aprox. 45 ani stă pe un scăunel, doar într-un maieu şi se bărbiereşte. Are în faţă pe un alt scaun , cu spătar o oglindă şi un vas cu apă.
VOCE OFF: „Tatăl meu, un tip extrem de energic. Rupea la un meci de fotbal cuprietenii o pereche de pantofi. A scris versuri şi era un tenorexcepţional.”
13D Aparatul de ras alunecă pe faţa acoperită de clăbuc.
VOCE OFF: “Peste fire de pretenţios. Cãuta în fiecare fracţiune de secundã idealul şi suferea pentru orice jignire care i se aducea pe nedrept.”
14P Continuă să se radă meticulos. (AMORSĂ EL, IMAGINEA DIN OGLINDĂ)
15Î Îmbrăcat la costum, în picioare, îşi piaptănă părul rărit. Potriveşte oglinda la nivelul capului pe un stâlp de lemn.
16P Îşi pipăie faţa ridată şi închide ochii cu tristeţe. (AMORSĂ EL, IMAGINEA DIN OGLINDĂ)
OFF: „Îmi vine să urlu că îmbătrânesc…”SECVENŢA 4, EXTERIOR SAT
17Î Dricul înaintează în sat, în faţa fiecărei porţi se află câte o cruce din lemn.
(UNGHI SUBIECTIV VIZITIU, TRAV LINIAR)
18P Vizitiul priveşte de o parte şi de alta a uliţei, descoperim ca e acelaşi cu bărbatul cu tabla de şah.
(CONTRAPLONGEE)
19G Dricul se opreşte in faţa unei porţi împodobite cu panglici colorate. (PLONGEE)
20G De pe capră el vede în depărtare pe drum un biciclist cu o pălărie demodată , după el aleargă o fată care strigă.
FATA: „Omule… băi omule!”
Biciclistul îi răspunde cu aceleaşi vorbe.
Apropiindu-se de dric dispar amândoi.
(EFECT ENCHENE, EFECT SUNET PE VOCE)
21Î Omul coboară de pe capra şi intră în curte. (PAN D-S)
SECVENŢA 5, EXTERIOR CURTE
22G În curte la o masă lungă, ca de nuntă sun aşezate mai multe persoane de vârste diferite. La intrarea lui se ridică în picioare şi îl salută cu paharele . (UŞOR PLONGEE, UNGHI SUBIECTIV)
23P Camera se deplasează de-a lungul mesei se văd toţi comesenii la prim plan.
(TRAV LINIAR PE MASĂ)
24P Aceiaşi mişcare pe partea opusă a mesei. (TRAV LINIAR PE MASĂ, SĂRITURA AX)
Pe cele doua cadre voce off
VOCEA FETEI CARE ALERGA DUPĂ BICICLETĂ:
„Omule… băi omule!” (EFECT SUNET,DEPARTARE; ECOU)
VOCEA LUI: „Cu toţii au murit… mama tuşii Valerica, fata lui Cojoacã, bolnavã de inimã, Urmeazã Durlea. Au murit amândoi. Ea era oarbã din tinereţe. El n-a pãrãsit-o niciodatã. Lângã familia Durlea stã Marian. E mai mare cu an ca mine. Sorã-sa, a alunecat într-un cazan cu apã fierbinte A murit şi taicã-sãu, nea Costicã Lina lui Zvâcan, femeie bãtrânã, a fost violatã, apoi omorâtã, în pãdurea de la marginea satului La numai 55 de ani a murit şi tanti Lisandra. A avut cancer… Şi Florica lui Gheorghiţã a murit. A avut rinichii putrezi. La 24 de ani….”
25G Comesenii îl salută din nou de data asta fără să se mai ridice în picioare. (UNGHI SUBIECTIV)
26P-Î El îşi acoperă ochii cu palmele se întoarce şi iese din curte.
SECVENŢA 6, INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
27M Adversarul rearanjează piesele pe tabla de şah.
28D Mâna lui înmănuşată pune ultimii pioni în poziţia iniţială.
29P El are ochii acoperiţi cu palmele.
30P Adversarul îl priveşte zâmbind:
ADVERSARUL: „ Cu toţii murim, e un adevăr care îl afli prin dispariţia celor din jur.. Cred cã cel mai rãu este când observi la copilul tãu primul fir de pãr alb…Nu mai căuta nemurirea, trebuie gãsitã o reţetã a veşniciei, aici, pe pãmânt…”
31M El îşi coboară mâinile din dreptul ochilor, se uita la tabla de şah.
32D Mută pionul alb începând o nouă partidă.
SECVENŢA 7, EXTERIOR DRUM DE ŢARĂ
33G-P Dricul se îndepărtează hurducându-se ,el se uită în urma lui şi zâmbeşte.
(AMORSĂ EL, TRAV CIRCULAR 180 GRADE)
Rareș Jitariuc, după o povestire de Elisei Virgil

B 107 KRY

2010-08-27T22:08:00.024+03:00

23-24 august, noaptea de luni spre marți, până la Răsărit

Vama Veche, la Stuf, pe ringul de dans de pe plajă, în faţa bărcii.

Hint: fată brunetă (bronzată) ochi verzi-albaştri, priviri, prieten blond, dansuri, ardeleni cu accent puternic și prietenii lor (băiat tuns zero-fată blondă), doi băieți rezemați de barca de la Stuf, bere vărsată din sticlă, sticlă aruncată de un beţiv în bluza albă, colanţi rupţi pe şold, negri.

24 august, orele 23-24

Vama Veche, pe strada principală la cerşetorii muzicanţi şi în colţ la Şaorma Comunistă.

Hint: rochiță albastră, fată brunetă, băiat blond, împreună cu băiatul tuns zero și fata blondă, plimbare până la malul Mării Negre.

25 august, orele 12-13

Vama Veche, parcarea din spate de la Stuf.

Hint: B-107-KRY, cei doi băieți rezemaţi de barcă, fata brunetă în costum de baie portocaliu, băiatul blond, Ford albastru, geamuri negre.

Personajele descrise mai sus trebuie să se recunoască, să completeze povestirea si să trimită un e-mail la adresa cristisanda@yahoo.com ! ;)

...................................................UNDERCONSTRUCT............................................

Mile Cărpenişan

2010-03-24T23:05:00.000+02:00

Colindul morţii

2010-03-22T01:14:00.004+02:00

Scenariu
[toate drepturile rezervate ©2010]
1. Interior cameră – zi
Un bărbat între 35-45 de ani în chiloţi până la genunchi, împodobeşte un brăduţ de plastic în miniatură aflat pe o măsuţă. Face doi paşi în spate, ridicând braţele din coate şi punându-şi mâinile în şolduri îşi admiră opera. Cu delicateţe rearanjează un fir de beteală, se retrage din nou şi zâmbeşte satisfăcut. Lângă măsuţă se află un fotoliu, se apropie de el, netezeşte cuvertura şi îndreaptă telecomanda aflată pe o măsuţă, astfel încât să fie perfect paralelă cu marginea. Iese din încăpere, fredonând în barbă : « Colinde, colinde, colinde, colinde... »
2. Interior bucătărie – zi
Intră în bucătărie, deschide frigiderul şi scoate o tăviţă cu prăjituri de cofetărie, desface ambalajul şi pleacă spre cameră.
3. Interior cameră – zi
Aşează prăjiturile pe măsuţa unde se află brăduţul, aliniază tăviţa simetric
cu marginile mesei. Se încruntă, se aşează în fotoliu şi încearcă să ajungă cu mâna la ele. Nu reuşeşte, se ridică şi trage măsuţa mai aproape, se aşează din nou. Acum le poate atinge, face gestul luării unei prăjituri şi o duce către gură, minând că ar mânca prăjitura. Cu mâna stângă în sus şi dreapta pe telecomandă, zâmbeşte fericit. Începe din nou să mormăie: « Colinde, colinde, colinde, colinde... »
4. Interior bucătărie – zi
Bărbatul manevrează cu atenţie fierul de călcat, având vârful limbii ieşit
puţin în colţul gurii. Este foarte concentrat asupra ceea ce face şi fruntea i se încreţeşte de încordare. Pe masă se află o pereche de şosete pe care se străduieşte să le calce cu dungă.
5. Interior cameră – seară
Caută în şifonier şi scoate un costum aflat pe un umeraş şi acoperit cu o
pungă de nailon; porneşte cu el spre bucătărie.
6. Interior bucătărie – seară
Agaţă costumul de uşă. Se aşează pe un scaun şi îşi trage cu grijă şosetele bine călcate, mişcă degetele satisfăcut. Se îmbracă meticulos, îşi leagă cravata şi se admiră puţin în vitrina dulapului cu vase. Porneşte spre uşă, dar se opreşte brusc. Îşi mai netezeşte costumul şi îşi aranjează nodul cravatei. În clipa în care păşeşte afară din bucătărie, în spatele lui, se aprinde lumina, o lumină celestă şi o voce profundă rosteşte : "Pandele!!!" « Cine m-mă stri-strigă? » Vocea profundă din nou : « Pandele !!!!!» Pandele continuă tremurând : « Ci… Cine, eu ? » Vocea : « Tu, Pandele ! » Bărbatul se întoarce şi descoperă că în bucătăria puternic luminată nu se află nimeni, caută cu privirea prin colţuri. Vocea : « Aici, Pandele !! » El se uită în direcţia unui vechi aparat de radio din care izvorăşte lumina şi întreabă scărpinându-se inconştient în ureche : « Eşti cine cred eu că eşti ?» Vocea venind din radio : « Da ! Şi scoate degetul din ureche, că nu-i frumos! Îţi aduc un mesaj ! »
Pandele îşi scoate degetul din ureche şi îl lipeşte de vipuşca pantalonilor: «Mie ?» Vocea : « Ţie, tu eşti Alesul! Astă-seară, la miezul nopţii trag obloanele ». Pandele: « Poftim ? » Vocea : « Închid tot circul, declar faliment, sfârşitul lumii, nu pricepi ? » Pandele cu faţa îngrozită : « De ce ? » Vocea : « Treaba mea! Ai aflat doar tu, să nu îndrăzneşti să mai spui la cineva! Pregăteşte-te! Fă ceea ce trebuie să faci! »
Lumina se stinge şi în întunericul comlet se aude cum bărbatul bâjbâie după întrerupător, se aprinde o lumină galbenă ca a unui bec de 75W. Pandele murmură : « Ceea ce trebuie... »
7.Interior cameră - seară
Aşezat pe fotoliu, concentrat, privind în gol Pandele se gândeşte profund. Deodată tresare cu ochii strălucind şi exclamă : « Colivă !! »
Faţa îşi schimbă expresia în dezamăgire, mormăie : « Nu, păi de Crăciun ? Se poate ... ?» Cade din nou în starea de meditaţie cu ochii pierduţi, brusc trăsăturile i se luminează şi zâmbeşte cald.
8. Interior scară bloc la un etaj – seară
Cu o tavă de prăjiturele în mână, coboară la etajul de dedesubt. Se opreşte în faţa unei uşă, sună, deschide o doamnă strident machiată. Îl pofteşte în casă cu un gest elegant : « Aaa ! Domnul Pandele Spătaru ! Bonsoar lu’ Crăciun! Poftiţi înăuntru! » El foindu-se şi bâţâindu-se de pe un picior pe altul : « Nu, doamnă Ciochiţa, am venit să vă aduc un mic dar !» şi întinde tăviţa. Ea zâmbeşte: « Mersi ! » Pandele vorbeşte parcă cu greutate: « Ştiţi, anul trecut când cu inundaţia…» Ea mirată : « Da... » Pandele : « Când s-a revărsat closetul...” Ea bănuitoare: “Daa!? “ Pandele: “... de a trebuit să vă mutaţi o săptămână din cauza mirosului...“ Ea se încruntă : “Aşea!” Pandele: “... şi v-a murit şi pisica?» Ea şi mai încruntată : « Daaa ?!» Pandele spăşit: «Eu am fost, mi-am scăpat chiloţii în WC şi-am tras apa! Aş dori să mă iertaţi...» Ea îi aruncă tava cu prăjituri în faţă: « Ştiam eu !!! Porcule ! Imbecilule ! Nu acum... dar după sărbători eşti bun de plată, am zugrăvit tot şi biata Puffy era siameză !!!...» -trânteşte uşa. Pandele ridică din umeri şi porneşte pe scări în jos.
9. Interior scară bloc etaj I – seară
Pandele sună îndelung la uşa din dreapta. Iese cel din apartamentul de vis-a-vis, o matahală de om,cu barbă şi cu plete : « Aaa, Pandele Spătaru! Mai insistă că nea’ Gogu e cam surd!” Pantea continuă să sune până când în uşă apare un bătrânel cu o şapcă trasă peste urechi. Pandele cu o faţă tristă: „Nea’ Gogule, porumbeii dumneavoastră… Mi-au umplut balconul de găinaţ.” Declamă: „Eu i-am otrăvit!!!” Nea’ Gogu cu o faţă nedumerită: „Ce spui?” Pandele strigă silabisind: „Eu am o-tră-vit po-rum-be-ii!!” Bătrânul: „Aaaaa, da, da!” Şi-apoi completează scurt: “Eu n-am porumbei.”
O mână cade pe umărul lui Pandele. E a vecinului bărbos, care cu o faţă cruntă spune : „Porumbeii erau ai mei, Spătare!”
Un pumn uriaş se ridică şi coboară, se face întuneric.
10.Interior cameră – noapte
Pandele stă pe marginea fotoliului ţinând o compresă pe ochiul stâng. Dă din cap dezamăgit. Pendula de pe perete bate miezul nopţii; Pandele scapă compresa de pe ochi. În bucătărie se aprinde lumina şi în uşă apare un individ în salopetă neagră ţinând în mână o cheie franceză. Pandele cu privirea pierdută bânguie: „E instalatorul…! E instalatorul lu` madam Ciochiţa.” Personajul intră în cameră legănând cheia franceză: „Sunt îngerul morţii, am venit să-ţi închid robinetul!” Pandele îl priveşte brusc contrariat: ”Dar parcă aveaţi o coasă…” Individul: ”Ţin şi eu pasul cu epoca. Ei, te-ai pregătit? Am înţeles că ai fost avertizat.” Pandele panicat: „Am încercat, dar n-am avut timp!” Individul se apropie şi ridică cheia franceză, se aud clopote. Pandele ţipă. Clopotele se transformă în clopoţelul soneriei. Pandele se trezeşte brusc din somn, pe fotoliu. Se uită la ceas. E doisprezece fără un minut. Resemnat se ridică şi se îndreaptă spre uşa de la intrare. O deschide. Pe hol vedem un grup de copii cântând :”Ne daţi ori nu ne daţi?” Pandele zâmbeşte larg, cu gura până la urechi, fericit: ”Vă dau, cum să nu vă dau…”- şi îngână uşor, doar pentru el: “Colinde, colinde, colinde, colinde…”
Rareş Jitariuc, Cristi Sanda

ŞAH LA NEBUN

2010-03-15T05:27:00.008+02:00

(decupaj regizoral, versiune incipientă)
[toate drepturile rezervate ©2010]
SECVENŢA 1 EXTERIOR ŞOSEA
1G O maşină oprită pe marginea din dreapta a drumului.(PLONGEE)
2D Un picior încălţat cu bocanc izbeşte roata din faţă a maşinii, sar bucăţi de zăpadă.
3G Bărbatul se indepărtează de maşină încercând să folosească telefonul mobil. (PLONGEE)
4P Continuă să înainteze hotărât; îşi bagă mobilul în buzunarul de la haină. (TRAV ÎNAPOI, URMĂRIRE , DE FAPT)
5G Înaintează pe şosea, în depărtare se vede o casă izolată din hornul căreia iese fum.(SEMIPLONGEE)
6P Bărbatul bate la poartă. Nimic.(AMORSĂ EL)
7D Mâna sa înroşită de frig bate încă o dată, mai tare.Nimic.
8Î Deschide poarta şi intră în curte, curtea e plina de vechituri.Se deschide uşa casei şi iese un bărbat.
9P E nebărbierit are pungi sub ochi plescăie nemulţumit; are o şapcă pe cap, o un pulovăr găurit, vreo două perechi de izmene
ciorapi groşi de lână traşi peste ele iar în picioare are nişte pantofi scâlciaţi fără şireturi.(LIFT SUS-JOS)
10P Tânărul întreabă frecându-şi mâinile de frig: - Ai dumneata un telefon pe-aici?
11Î-G Bărbosul îl priveşte nedumerit se scarpină în turul izmenelor, ridică din umeri clipeşte buimac şi îşi aţinteşte privirea spre un stâlp de lemn în varful căruia se văd un snop de cabluri smulse brutal. (PAN DIAGONAL S-D, UNGHI SUBIECTIV TÂNĂR)
12P Tînărul se freacă la ochi descurajat: - Da semnalu la mobil unde începe să fie.. ştii?
13P Bărbosul repetă mişcarea arătând cu privirea spre stâlp.
14P Tânărul priveşte incredul înspre stâlp.
15P Vârful stâlpului , vântul mişcă sârmele răsucite.
SECVENȚA 2, INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
16D O tablă de şah pe care se desfăşoară o partidă. Poziţia exactă nu se distinge. Piesele lucesc pe tabla lăcuită.(TRAV CIRCULAR, MACRO, UŞOR PLONGEE)
17P Un copil priveşte în jos spre piese, după câteva secunde ridică privirea spre adversarul său. Are figura tristă şi zâmbeşte cu amărăciune. (AMORSĂ ADVERSAR)
18P Adversarul pe care îl descoperim a fi acelaşi om îi răspunde cu un zâmbet larg: - De ce mai eşti trist ?(AMORSĂ EL)
19M Mâna lui, cu o mănuşă albă muta o piesă pe tablă ajungând într-o
poziţie clară de mat. (PLONGEE FF ACCENTUAT)
20D Un deget în mănuşă albă răstoarnă regele alb făcând gestul înfrângerii.
21C El îl priveşte mânios: - Eu am întrebat primul !
22C Adversarul îl priveşte zâmbind imitându-l uşor batjocoritor : - Eu am întrebat primul !
23D El, detaliu ochi: - Eu am întrebat primul !
24D Adversarul, detaliu gură, schimonosită: - Eu am întrebat primul !
SECVENŢA 3, EXTERIOR /INTERIOR, STÂLP – HOL APARTAMENT,
(dialog, split screen)
25P EL- Alo…mă auzi?
26P EA- Foarte rău…unde ești?
27P EL- La vreo doi kilometri de sat…nu prea am semnal la telefon… s-a stricat mașina…merg pe jos de aici..
28P EA- S-a stricat ? Unde ești ?....Când ajungi?...
29P EL- Păi…lasă că te sun mai târziu… de jos (privește în jos).
30P EA- De jos?!?! Nu pricep?!??...
31G Se vede casa, lângă casă stâlpul pe care se află tânărul iar în fundal câmpia nesfârșită.
VOCEA LUI DIN OFF: - Întârziu un pic…nu te îngrijora te sun cum ajung…(se aude tonul de terminare a convorbirii, rămâne doar vântul)…jos…
SECVENȚA 3, EXTERIOR, ȘOSEA, SEARA
32P Înaintează pe șosea, vântul suflă puternic făcându-l să se clatine
33Î Se oprește să-și încheie mai bine haina, privește înapoi și pornește din nou.
34P Ghemuit lângă o piatră kilometrică se chinuiește să aprindă o țigară.
Scapă bricheta, o ridică și înceară din nou. (FLASH simultan cu scânteia brichetei)
SECVENȚA 4, INTERIOR BIROU/DORMITOR
35M Așezat la un biroul utilat al unei agenții tânărul privește spre o persoană care îi vorbește din fața biroului, e îmbrăcat la costum,umbra celui din fața sa îi acoperă din când în când fața.
VOCE: - …după cum știi prea bine am întâmpinat dificultăți în promovarea noilor produse iar piața...
36G-M Interiorul unui dormitor, mobilat elegant dar neostentativ, el și ea stau pe un pat dublu și mănâncă înghețată din cupe. Ea se ridică îl ridică și pe el până ajung față în față, pune înghețata la o parte: EA – Poți fii serios un pic?
37 M La birou, tânărul ascultă mai departe: VOCE:-…din păcate noile investiții pe care contam nu au venit la timp și nevoia de a raționaliza resursele…
38M EA - Acum că ne descurcăm și noi mai bine ..șiii… că te-ai hotărât să facem Crăciunul la ai mei….șiii…am și eu un cadou pentru tine ..
39M La birou.Tânărul. VOCE:- …sper că înțelegi că e o măsură impusă de condițiile economice actuale…
40M EA: - …cred că vom avea un copil…!!!
41M La birou. Tânărul. VOCE:-…sa treci pe la contabilitate să iei ultimul plic…am adăugat un mic bonus așa …să nu ne despărțim supărați... he he he…
42P Fața ei îl privește zâmbind cu ochii stralucitori… EA: - Nu te bucuri.??!!
SECVENȚA 5, EXTERIOR SEARA ȘOSEA
43G Omul de la stâlp îl cară în spate pe băiat înapoi spre mica gospodărie.
SECVENȚA 6, INTERIOR ATELIER DULGHER
44G Un bărbat în vârstă de aprox. 65 ani stă pe un scăunel, doar într-un
maieu şi se bărbiereşte. Are în faţă pe un alt scaun , cu spătar o
oglindă şi un vas cu apă. Vorbește cu propria-i imagine gesticulând cu
aparatul plin de clăbuc. BĂRBATUL: - Bun băiat Victor ăsta, nu bleg ca taică-său, Dumnezeu să-l odihnească...
45C Mânuiește aparatul cu dexteritate: BĂRBATUL: ...ăsta micu are cap, face afaceri la București...
46D Bate aparatul de marginea ligheanului.
47P Se studiază în oglinda ciobită pipăindu-și fața, se examinează sub ochi, în nări :
BĂRBATUL:...acu vine înapoi acasă, la moșia lu ta-su, frate-meu blegu, Dumnezeu să-l ierte.
48Î Îmbrăcat la costum, în picioare, îşi piaptănă părul rărit. Potriveşte oglinda la nivelul capului .
49P Îşi pipăie faţa ridată şi închide ochii cu tristeţe.
(AMORSĂ EL, IMAGINEA DIN OGLINDĂ) OFF: „Cu toții vin pe la mine da nu de drag…”
SECVENȚA 7, EXTERIOR SAT
50G Bătrânul închide poarta în urma lui, pe poartă se vede o firmă: POMPE FUNEBRE – FLORARIE
SECVENȚA 8, INTERIOR APARTAMENT
51Î Fata stă în fotoliu și privește la ceas.
52P Întinsă pe burtă schimbă posturile la TV fara a se opri la nici unul.
53G Se ridică și pune telefonul la încărcat.
54D Ecranul telefonului cu mesajul BATERIE ÎNCĂRCATĂ
55P Încearcă să dea un telefon. Aruncă telefonul pe pat.
56Î Face o cafea în bucătărie.
57D Ecranul ceasului arată ora 03:00
58P Ibricul de cafea e gol pe aragaz, puțină cafea a stropit emailul alb.
59M Fata adormită pe pat.(TRAV S-D)
SECVENȚA 9, SAT, INTERIOR BUCĂTĂRIE
60G Bătrânul aranjează o masă pentru două persoane.(PLONGEE)
61D Aliniază cu grijă tacâmurile în dreptul farfuriilor.
62Î Așează pe masă o sticlă de țuică apoi cu grijă două pahare.
63D Se uită prin pahar verificând dacă e curat, lipindu-l de ochiul drept
64P Se uită la ceas și se așează pe scaun.
65G Își toarnă un pahar și îl duce la gură.
66M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.CONTRA PLONGEE
67M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.Sticla e mai goală. CONTRA PLONGEE
68M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.Sticla e mai goală. CONTRA PLONGEE
69M Doarme cu capul pe masă.Sticla e goală și răsturnată.
SECVENȚA 10, INTERIOR
70P Victor deschide ochii și clipește amețit.
71Î Privește în jur, interiorul e sarac, luminat de un bec galben, în
dreptul ușii îl descoperă pe individul în izmene. (UNGHI SUBIECTIV,PAN S-D)
72G Încearcă să se ridice dar cade înapoi pe patul acoperit cu pături decolorate se prinde cu mâinile de cap și se lasă într-o parte. Individul se așează lângă el și îl acoperă cu o pătură. (PLONGEE)
73P Stă culcat intr-o rână, fruntea-i e acoperită de sudoare. Închide ochii.
SECVENȚA 11, EXTERIOR
74G Un dric înaintează pe un drum de câmpie, vedem că e condus de un copil
75Î Victor îi face semn, dricul oprește în fața lui.
76G Dricul înaintează în sat, în faţa fiecărei porţi se află câte o cruce din lemn. (AMORSĂ CEI DOI, TRAV LINIAR,PLONGEE)
77P Victor priveşte de o parte şi de alta a uliţei.(CONTRAPLONGEE)
78G Dricul se opreşte in faţa unei porţi împodobite cu panglici colorate. (PLONGEE)
79G De pe capră el vede în depărtare pe drum un biciclist cu o pălărie demodată , după el aleargă o fată care strigă. FATA: „Omule… băi omule!” Biciclistul îi răspunde cu aceleaşi vorbe. Apropiindu-se de dric dispar amândoi. (EFECT ENCHENE, EFECT SUNET PE VOCE)
80M Victor îl privește întrebător pe copil Victor: - Trebuie să merg acolo?
Copilul zâmbește: - Doar pentru asta ai venit, nu te lăsa acum! (CONTRAPLONGEE)
SECVENŢA 12, EXTERIOR CURTE
81G În curte la o masă lungă, de nuntă, sunt aşezate mai multe persoane de vârste diferite. La intrarea lui se ridică în picioare şi îl salută cu paharele .În capul mesei e mireasa , cu văl.
(UŞOR PLONGEE, UNGHI SUBIECTIV)
82P Camera se deplasează de-a lungul mesei se văd toţi comesenii la prim plan.(TRAV LINIAR PE MASĂ)
83P Aceiaşi mişcare pe partea opusă a mesei. (TRAV LINIAR PE MASĂ, SĂRITURA AX)
(Pe cele doua cadre voce off): VOCEA FETEI CARE ALERGA DUPĂ BICICLETĂ:
„Omule… băi omule!” (EFECT SUNET, DEPARTARE; ECOU)
84G Comesenii îl salută din nou de data asta fără să se mai ridice în picioare. (UNGHI SUBIECTIV)
85P-Î El îşi acoperă ochii cu palmele se întoarce şi iese din curte.
SECVENŢA 13, INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
86M Adversarul rearanjează piesele pe tabla de şah.
87D Mâna lui înmănuşată pune ultimii pioni în poziţia iniţială.
88P Copilul are ochii acoperiţi cu palmele.
89P Adversarul îl priveşte zâmbind.
90M El îşi coboară mâinile din dreptul ochilor, se uită la tabla de şah.
91D Mută pionul alb începând o nouă partidă.
SECVENȚA 14, INTERIOR MAȘINĂ, DIMINEAȚĂ
92P Fata privește pe geam la peisajul monoton care se desfășoară în fața sa.Se întoarce spre șofer și întreabă: - Cât mai e?
93P Șoferul răspunde: - Vreo 2-3 km.
94G Pe dreapta se vede mașina lui Victor. Fata izbucnește: - Uite-l aici!
95G Cei doi ies din mașină și o înconjoară pe a lui Victor. Șoferul clatină din cap a negare.
96P Fata își ține fața în palme.
97G În fața casei izolate se află un dric. Mașina se oprește.(AMORSĂ EA)
SECVENȚA 15, INTERIOR CASĂ
98 G În cameră Victor și batrânul stau pe pat, individul în izmene în picioare; intră fata și se repede la el.
99M Îi prinde mâinile între ale ei și începe să plângă: - Victore, ce-ai pățit..?
100P El zâmbește obosit: - Nimic ireparabil... Face semn spre bătrânul care se uita curios... El e unchiul meu, ea e... Laura fata de care am vorbit atât... Laura el a venit să mă.., ridică din umeri ... remorcheze...
SECVENȚA 16, EXTERIOR
101M Cei trei stau pe capra dricului, în spatele lor se întinde câmpia cenușie.
Victor o ține pe Laura de umeri ea stă ghemuită la pieptul lui. Unchiul ține hățurile.
102G Se vede șoseaua pe care se profilează dricul de care e legată mașina lui Victor. Înaintează spre răsărit.(CONTREJOUR)
103Î Individul zdrențăros stă rezemat de ușa casei și privește lung după ei. Lângă el e copilul care are în mână o floare roșie contrastând cu tot gri-ul din jur. Ia floarea râde tâmp spre copil și intră în casă.
După un scenariu de Rareş Jitariuc şi Cristi Sanda, noiembrie 2009

Rares Jitariuc (25 ian.1978 - 20 feb.2010)

2010-02-22T03:12:00.014+02:00

Regizor, scenarist, scriitor, ziarist, poet, filosof, publicist, profesor, narator, editor, operator imagine etc.
Coleg si cel mai bun prieten.
Jitariuc Calin Rares, Satu Mare.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Pletele Sfintei Margareta - Nostimade

2010-02-09T00:28:00.008+02:00

Fazele comice de la filmarile scurt-metrajului "Pletele Sfintei Margareta", mai 2009. Scenariul si regia, Rares Jitariuc.

Nostimadele de la filmarile scurt metrajului Pletele Sfintei Margareta, le puteti viziona in versiune integrala (doua parti), accesand linkurile de mai jos:
Nostimade partea 1 (versiunea integrala)

Nostimade partea a 2 a (versiunea integrala)

Nimic nu e vesnic (2010)

2010-01-24T15:56:00.029+02:00

Un film de CristiSanda
„Nimic nu e vesnic” este un scurt-metraj care provine din materialul sau mai bine zis din probele filmate pe care cei patru actori amatori le-au sustinut la castingul pentru pelicula „Reteta vesniciei”.
Axat pe simbolistica, filmuletul prezinta initial viata banala a unei familii (patru persoane), ce ar putea fi schimbata de acel necunoscut de care, subliminal sau nu, ei se tem.
Viata este o scurta pauza intre doua inexistente, dar depinde de fiecare cum ne bucuram de acesta pauza, de ceea ce facem cu ea, de cat de mult ne dorim sa traim clipa.Totul se poate schimba oricand iar aceasta probabilitate genereaza teama. Intrebarea lor „Tu cine esti?”, cat si raspunsul pe care si-l dau singuri in oglinda, nu este o chestionare a constiintei, ci reactia la grija fatza de ceea ce sunt si de ceea ce le rezerva viitorul, in momentul in care hazardul ar putea interveni drastic, in mod inevitabil.
In timp ce personajul masculin traieste clipa si se bucura alaturi de copii, personajul feminin pare a avea trairi in antiteza, pe care reuseste sa le imprime si celorlalti membri ai familiei.
Viata este trecatoare, ocaziile unice pe care le pierdem se ivesc doar o data si ne dam seama de ceea ce am pierdut, prea tarziu sau deloc ... Trenul reprezinta, sansa care a trecut. Copacul taiat, prabusirea. Cadrul final cu cele patru linii care se unesc, familia, destinul....

In curand voi incepe filmarile la „Reteta vesniciei”...

NIMIC NU E VESNIC (2010)

Genul: Scurt-metraj, fictiune
Durata: 4`47 sec.
Suport: DVCAM, HDTV
Perioada de filmare: 2zile (13-14 dec.2009)

Producator general: Cory Sand
Montajul: Cristian Topuzu
Imaginea: Cristi Sanda si Dan Niculae
Muzica: Jean Dina-Covaci

Multumiri domnului Ion Codrea (Unicom Turnu Magurele) si tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui film!

Reţeta veşniciei

2009-08-04T14:33:00.010+03:00

Mă uit în oglindă. Încep să conversez cu cel
din faţa mea. Pare mai trist decât mine… Îl
întreb de ce. Şi el mă întreabă de ce. Îi zic: “Eu
te-am întrebat primul!” Îmi răspunde: “Eu te-am
întrebat primul…”
Am 43 de ani… Ieri, aveam foarte puţini….
Mâine, voi avea foarte mulţi… Poimâine, nu
mai exist…
Îmi amintesc de copilărie. De uliţă. De
oamenii de pe uliţă. Tatăl meu, un tip extrem
de energic. Rupea la un meci de fotbal cu
prietenii o pereche de pantofi. A scris versuri şi
era un tenor excepţional. Peste fire de
pretenţios. Căuta în fiecare fracţiune de
secundă idealul şi suferea pentru orice jignire
care i se aducea pe nedrept. Acum, are 65 de
ani. Încearcă să-şi acopere chelia cu părul mai
lung din părţi. “Dacă n-aş mai avea nici părul
ăsta, nu ştiu ce m-aş face!” “Păi, de ce, tată?”,
îi zic eu. “Îmi vine să urlu că îmbătrânesc…”,
îmi răspunde oftând din tot sufletul. “Mi-e foc
rău de fetele tale că n-o să le mai văd…”,
conchide.
Mă uit în continuare în oglindă şi fac o
socoteală simplă: dacă aş trăi normal, sunt la
jumătatea vieţii. Tatăl meu ar mai avea 16-18
ani… Mamaia a murit la vârsta de 89 de ani.
Tataia, la 88…
Intru pe uliţa unde m-am născut. Până să
ajung la ai mei, mai spre deal, cum spunem
noi, încep să număr câţi au mai rămas… Pe
dreapta: mama tuşii Valerica a murit. Lângă
ea, în urmă cu peste 20 de ani, la vârsta de
zece ani, a murit fata lui Cojoacă. Bolnavă de
inimă. De câte ori se întorcea taică-meu cu
bicicleta de la gară, ea îi ieşea înainte şi,
râzând toată, în fiecare zi îi zicea aceleaşi
cuvinte: “Omule, băi, omule!!!” Tatăl meu îi
răspundea cu aceleaşi cuvinte… Urmează
Durlea. Au murit amândoi. Ea era oarbă din
tinereţe. El n-a părăsit-o niciodată. A îngrijit-o
cu cea mai mare dragoste. Lângă familia
Durlea stă Marian. E mai mare cu an ca mine.
Soră-sa, măritată la Buftea, a alunecat într-un
cazan cu apă fierbinte şi a murit. Era
frumoasă… A murit şi taică-său, nea Costică.
Vizavi, Lina lui Zvâcan, femeie bătrână, a fost
violată, apoi omorâtă, în pădurea de la
marginea satului, de un tip de 20 de ani, unul
de-al lui Recu… La numai 55 de ani s-a stins
din viaţă şi tanti Lisandra. A avut cancer… Şi
Florica lui Gheorghiţă a murit. A avut rinichii
putrezi. La 24 de ani.
Mă opresc în drum şi mă uit în ţărână… Nu
vreau să mai ştiu nimic… Câte roţi de dric au
măcinat această pulbere pe care eu, în
copilăria mea, împreună cu alţi prieteni, o
adunam în muşuroaie şi ne jucam “de-a
pepenii şi paznicul”?
În acelaşi interval de timp, în care
personajele copilăriei mele au dispărut unul
câte unul, la vârste diferite, din cauze diferite,
au mai murit preşedinţi de stat, celebrităţi,
savanţi… Şi ei, la vârste diferite, din cauze
diferite…
Încerc să-l privesc în ochi pe cel din
oglindă. Are şi el barba înspicată. Îmi spune:
“Mâine, poimâine, primesc un telefon şi un
vecin mă anunţă că a murit unul dintre
părinţi…” “După aceea, urmăm şi noi…”, i se
aude vocea tristă.
Mă adresez celui din oglindă: “Cred că cel
mai rău este când observi la copilul tău primul
fir de păr alb…” Exact la fel îmi răspunde şi el,
în acelaşi timp…
Mă uit insistent în oglindă şi observ cum cel
din faţa mea, foarte concentrat, rosteşte ceva:
“Dacă în viaţă facem eforturi pentru un viitor,
pentru o carieră, cu sacrificii vădite, înseamnă
că trebuie să existe şi un viitor al vieţii… E
imposibil să murim pentru totdeauna… Suntem
prea complecşi; trebuie găsită şi o reţetă a
veşniciei, aici, pe pământ…
Mă gândeam că, spre exemplu, o echipă de
ingineri experţi, dacă ar examina la un moment
dat un televizor color şi i-ar măsura piesă cu
piesă înregistrând orice amănunt, ca după
aceea să-l arunce în foc, cu schema pe masă
realizată în urma acestor măsurători perfecte,
ar putea realiza un televizor identic cu primul.
Cu aceleaşi defecte şi calităţi: din jumătate în
jumătate de oră apare pentru trei secunde şi
patru zecimi de secundă o dungă pe mijloc; o
diodă se încălzeşte, după douăsprezece ore
de funcţionare, la temperatura exactă de 42 de
grade; zgârietura de pe carcasă se poate
observa numai la microscop… Etc., etc..
Atunci, Dumnezeu, care este Creatorul, nu
ne poate învia?!
Reţeta veşniciei este căutarea obiectivă a
lui Dumnezeu în fiecare secundă a trăirii
noastre conştiente. că trebuie să existe şi un viitor al vieţii… E
imposibil să murim pentru totdeauna… Suntem
prea complecşi; trebuie găsită şi o reţetă a
veşniciei, aici, pe pământ…
Mă gândeam că, spre exemplu, o echipă de
ingineri experţi, dacă ar examina la un moment
dat un televizor color şi i-ar măsura piesă cu
piesă înregistrând orice amănunt, ca după
aceea să-l arunce în foc, cu schema pe masă
realizată în urma acestor măsurători perfecte,
ar putea realiza un televizor identic cu primul.
Cu aceleaşi defecte şi calităţi: din jumătate în
jumătate de oră apare pentru trei secunde şi
patru zecimi de secundă o dungă pe mijloc; o
diodă se încălzeşte, după douăsprezece ore
de funcţionare, la temperatura exactă de 42 de
grade; zgârietura de pe carcasă se poate
observa numai la microscop… Etc., etc..
Atunci, Dumnezeu, care este Creatorul, nu
ne poate învia?!
Reţeta veşniciei este căutarea obiectivă a
lui Dumnezeu în fiecare secundă a trăirii
noastre conştiente.
Elise Virgil

Omagiu...

2009-07-04T01:10:00.014+03:00

CRIZĂ contra CRIZĂ

2009-06-27T03:48:00.018+03:00

Sunt încă tânăr. Ca vinul. Am în dreapta un lighean plin de speranţe şi jur că nu mai înjur niciun om fară acordul lui. Mama e plină de indispoziţie până la genunchi. Îmi dă o palmă. Tata visează dedicaţii şi animatoare. Mă gândesc să donez colecţia de lame deja folosite, grădiniţei cu program prelungit de chinuri. Acolo, pe grilajul de fier, sunt urme proaspete de capete sparte. Bat cu piciorul în pământ. Credeam că sunt primul, dar stilul meu e deja în programa preşcolară. Şterg febril grilajul şi, normal, a început să plouă. O ploaie obişnuită prin părţile astea: ochi şi urechi, bucăţi de limbă de fumător, inimi tatuate cu Rîmaru reloaded. Degetul meu mijlociu desenează un centaur uriaş pe o bucată de sfârc obraznic şi ţuguiat. Probabil, de la o prospătură transpirată de aşteptare. Baleiez accentul pe cornul uriaş, ca un violoncelist pe cea mai subţire coardă. De fapt, îmi e poftă de nemurire, dar la chioşc e închis după prânz. Vânzătorul de graluri doarme la el în magherniţă, pe un fotoliu mov, ofilind vise erotice. Aşa i se întîmpla de când la crâşma din piaţă se servesc bucăţi de lună la gratar cu sos de raze solare. Ligheanul... l-am găsit lângă taraba cu mici mari. La început era gol. După ce m-am îmbatat cu zâmbetul grataragiţei, am luat pentru acasă, o duşcă din distribuitoarea de manţocării. Din ligheanul meu ies suflete gestante, îmbrăcate elegant, ca pentru priveghiul unui gard viu mort. Mama, ofticată din ce în ce mai dens, o ţine pe-a ei: la varsta ta, alţi copii dezgroapă mortii şi îi invaţă Linux. Tu o arzi prost cu fete slabe, tatuate pe pubis - love me tender... Sau cu băieţii de cartier care vând unghii cu tot cu degete, la bucată. Băieţi pasionaţi de adrenalina şi viteza cailor verzi pe pereţi. Înghit pe nemestecate palma maică-mii, o palmă cicatrizată de oftica ei perpetuă şi congenitală. Plec. Mă retrag în coteţul cîinelui, care tocmai şi-a luat lumea în cap. A fugit de acasă să-şi caute norocul. Meditez. Unu si cu unu mi-e tot una. Mi-e indiferent dacă oamenii fac sex sau desenează vise irealizabile. M-am născut într-un oraş fără perspective, dar fumez ţigări americane şi curve pervers de rafinate. Mândru de mine, tata îmi mai dă şi el o palmă. O s-o ascult pe mama. Vreau să ma fac artist. Pâna una alta, îmi scot “Coca-Cola” din buzunar şi anesteziez orice urmă de dragoste.
Voi pleca să-mi caut câinele...

Making off - foto

2009-05-17T22:47:00.012+03:00

Pletele Sfintei Margareta (mai 2009)

Mulţumesc celor care au contribuit la realizarea acestui film!

Cristi Sanda

Pletele Sfintei Margareta (mai 2009)

2009-04-24T09:53:00.047+03:00

Distribuţia:
Fata: Anca
Călugărul / Sculptorul: Florin
Prietenul fetei: Sebastian
Fata cu violoncelul: Rodica Bacalum
Doctorul: Jean Dina
Copilul: Adrian
Suport: DVCAM, 35 mm

Poveste

2009-04-18T17:22:00.017+03:00

-versiune reeditată-
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremea când puricele se potcovea cu peniţe de fier şi îmbâcsea tarabele, pe când porcii zburdau pe la conferinţe de presă şi muştele lingeau miere, Vulpea cea Şireată s-a gândit că nu ar fi rău dacă ar face un ziar. Şi cum singură i-ar fi fost destul de greu, cumătra l-a momit în combinaţie pe Urs. La fel ca-n poveste. Mai colorată decât un papagal, fiţuica s-ar fi putut intitula simplu: Arici-Pogonici.
Începutul s-a produs extrem de optimist. Pornind la drum cu un grup de dobitoace concediate din mai multe fabule, totul parea încântător. Iar optimismul se datora şi faptului că la cârmă fusese numit redactor-şef, Pantera Roz. Lucrurile au mers însă contrar aşteptărilor, încă de la primele reprize de orăcăieli seci. Cu tot ajutorul Maidanezului, venit şi el în echipă, treaba mergea prost. Supărată foc, Vulpea cea Şireată a recurs la felurite metode pentru a-şi stimula subalternii: promisiuni, discursuri, concedieri. Degeaba. După câteva numere soldate cu fiasco total, Arici-Pogonici n-a mai avut ocazia să colecteze praf pe tarabe. Boturile rele spun că motivul naufragiului ar fi fost un mic barbut intelectual iscat între Vulpe, Pantera Roz şi Maidanez. Acesta din urmă îşi făcuse un obicei din a-l păcăli frecvent pe Urs, în detrimentul intereselor Vulpii. În cele din urmă, umilul Maidanez a făcut în aşa fel încât între lamele foarfecelor să pice bietul... Urangutan. Iar finalul s-a consumat repede şi previzibil. Revoltaţi că nu sunt respectaţi pe măsura puturoşeniei lor şi că zarul nu pică aşa cum le-ar conveni, Maidanezul şi Urangutanul au părăsit arca fără explicaţii. La fel cum făcuseră mai înainte Hârciogul cel Bărbos, Catârul Libidinos, Lipitoarea Ruptă-n gură sau Cotoiul Jigărit. Destinaţia? Către locuri mai calde, populate de oameni milostivi şi mai uşor de sensibilizat.
Rămasă fără gaşcă în vremuri seci, Vulpea a recurs la o ultimă soluţie: vânzarea blănii Ursului şi convocarea în regim de urgenţă a domnului Bou. Devotat şi docil, dar greu de cap, Boul s-a scremut cumplit, să facă ceea ce făcea Vaca. Adică mare brânză. Zadarnic însă...
Prin urmare, Arici-Pogonici a disparut prematur din peisagistica universală iar limba română a rasuflat uşurată.
Iară eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea exact aşa cum este ea.
Morala: Dacă cineva vrea să ştie morala, nu trebuie decât să privească în jurul său. Situaţia a rămas neschimbată şi în zilele noastre. (va urma)
(octombrie 2003)

At last...

2009-02-26T15:55:00.020+02:00

Today I decided not to hide myself anymore and to make public my daily preoccupations. Who am I in fact? At first sight, a very usual man... ;)
Click here to find out more about me =)) :)) =))

RETRATO, PORTRAIT

2009-02-09T01:21:00.014+02:00

Rodica BACALUM

Cristi Sanda, un verdadero productor de pelicula. Aquel sonido grande! Es en efecto muy interesante producir peliculas porque tienes que saber que instrucciones dar a los actores.Un productor es esencialmente alguien que hara la idea para una pelicula,pasar.Pienso que ser un productor es fabulos porque ellos consiguen encontrar a mucha gente, ellos consiguen ver que su escritura esta siendo jugada por actores buenos etcetera. Ya que he encontrado Cristi, pienso que mi deseo de realmente hacer la interpretacion en una pelicula divientara realidad si esta posibilidad me sera dada. Ya que lo conoci a el, poedo decir que es un tipo bueno, no como pense antes y el hara una gran cosa hacer peliculas. No se demasiado sobre el asi no escribire mas.

At times, I feel like I know you somehow… as if I talk to very close friends.
I don’t know why… I believe that is because I have quite close friends in Bucharest, your voice is very similar to their, and definitly the accent contribuites a lot to it.
I can’t really develop many ideas about you, and that is because I don’t know you for a long time, therefore I should limit my words about you, and dwell upon what you do.
It is indeed very interesting what you do, and probably (from what you told me) you are very good at it…which makes you a talented person. I would like to work with such people like you.. you know.. but the thing is.. is somewhat difficult in this situation (you know what I mean), but there is time to get to kow each other, right ? And of course, if things won’t go the way I would like, I will just appreciate that I’ve met you.
Hopefully what I wrote I’ll make you content. This is in short, what I wanted to tell you.

Catre Galateea...

2009-02-07T15:49:00.027+02:00

Recită: Alecsandra Trifuţ - Cluj Napoca (foto)
Pian: Richard Claiderman

Nota: Pentru calitate audio optimă, setati volumul playerului Blogger la 75%.

Inca o lacrima, mult prea devreme...

2009-01-28T22:47:00.033+02:00

Niciodata nu m-am gandit ca as putea scrie pe blog despre Marian. Marian Proorocu. De ce? Niciodata nu mi-am dorit sa scriu pe blog despre un prieten drag, intr-un asemenea context. Gigi, cum il alintau uneori colegii alaturi de care am lucrat cu toti, la Radio Semnal (in urma cu multi ani), nu mai este. La 32 de ani, Marian a murit intr-un accident de circulatie , lasand in urma un baietel, familia si multi, multi prieteni.
O parte dintre cei care veti citi aceste randuri, il puteti identifica pe Marian Proorocu in postura fondatorului agentiei de turism Blue Air din Alexandria. Omul de la care, multora dintre voi, le-am facut rost de un bilet de avion foarte ieftin. Din nefericire, ziua de ieri a insemnat pentru Marian, calatoria sa cu un bilet mult prea scump pentru sufletul lui mare, catre o destinatie de unde nu se va mai intoarce niciodata... Mult prea devreme, mult prea dureros...
Cuvintele sunt prea sarace si nu ajuta la nimic acum, pentru a descrie nobletea acestui om deosebit. Iar viata noastra, a celor ce l-am cunoscut, a devenit, de asemenea, mai saraca, mai trista.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Esencia Cubana pictures

2009-01-07T02:47:00.004+02:00

......UNDERCONSTRUCT.....

Esencia Cubana - Che Guevara (LIVE) El Comandante

2009-01-07T02:44:00.007+02:00

New pics from United Arab Emirates

2009-01-07T02:05:00.015+02:00

................................UNDERCONSTRUCT.........................

CASTING

2008-12-17T00:32:00.007+02:00

Nu am mai postat demult, evident, din lipsa de timp. Desi mai sunt cateva povestioare amuzante, pe care promit sa le scriu cat mai curand, ordinea prioritatilor este alta acum.
Iata despre ce este vorba: ca absolvent de cinematografie, sunt foarte fericit sa fac public ca am ajuns la o intelegere concreta cu sponsorii unui nou film, care va fi turnat anul viitor, la inceputul lunii februarie. Scenariul este aproape gata, locatia de filmare este deja stabilita iar posibilitatile tehnice (excelente!) sunt cele pe care mi le-as fi dorit, dar nu le-am avut, cand am realizat Copiii apelor.
Singura problema stringenta, dar care trebuie neaparat rezolvata, este legata de distributia filmului. Adica: doua roluri din scenariu sunt neacoperite. (Unul dintre roluri implica un personaj de sex feminin). Prin urmare, apelez si la aceasta metoda de a gasi oameni interesati, talentati (experienta conteaza mai putin) responsabili si, de ce nu, dornici de afirmare, care isi doresc sa joace intr-un film.
Este foarte important de stiut ca absolut toate cheltuielile privind deplasarea, masa si cazarea actorilor, vor fi suportate de catre producatorii filmului..
Conditii obligatorii de participare la casting: varsta maxima 35 de ani, disponibilitate (timp liber) aproximativ 5 zile, in perioada filmarilor (februarie 2009).
Persoanele interesate sunt rugate sa trimita un e-mail la adresa cristisanda@yahoo.com, pentru a primi mai multe detalii. (Promit sa raspund tuturor mesajelor!... Multumesc!)

Ploaia

2008-09-23T21:28:00.005+03:00

Uneori plouă şi totul pare mohorât. Doar zgomotul picăturilor căzute pe pervazul ferestrei şi freamătul frunzelor tulbură liniştea. Cerul parcă plânge atunci, cu lacrimi izvorâte dintr-o durere a naturii, pure şi sincere dovezi ale tristeţii... Ploaia aminteşte că omul este singurul care ştie să sufere, deşi nu întotdeauna îşi înfrânge durerea. Dacă ar reuşi mereu, nu ar mai fi uman. Ar fi, probabil, ceva sculptat, reuşit artistic, dar fără suflet.
Omul poate fi numit om, numai în măsura în care poate demonstra că există în el izvorul bunătăţii; acea vorbă, acel zâmbet de care avem atâta nevoie. Puţini înţeleg că în ciuda vicisitudinilor vieţii, una dintre îndatoririle omului este să-i facă fericiţi pe cei apropiaţi, în tot acest timp limitat...
Gândul că nimic nu este veşnic, ar trebui să constituie un argument de a nu renunţa la luptă sau la bucuria fiecărei clipe frumoase. El este singurul care poate deosebi binele de rău, deşi, de cele mai multe ori alege calea răului, chiar dacă pierde un prieten, o lume în care cândva se simţea bine. Abia când i se va părea că ceva îi lipseşte, va realiza, prea târziu, că ceea ce-a pierdut a fost înlocuit de durere...
Şi totuşi... deşi plouă mereu, mai rămâne, parcă, ceva: acele plimbări prin ploaie! Liniştite, romantice, pline de un farmec aparte. Încerci pentru o clipă să te desprinzi de lumea reală, nu conştientizezi că eşti ud şi te simţi... fericit. Un gram de fericire, un vis frumos plin de mister unic...

Normalitatea din ţara mea...

2008-09-18T19:44:00.004+03:00

România, 2008. Vremuri grele, sărăcie lucie, anarhie. Bârfă, ipocrizie, invidie. Societatea noastră, mereu demnă de originile ei, este bolnavă. Cu paşi repezi, se îndreaptă cuprinsă de culmile patologicului, către un punct întunecat, apocaliptic. Cearcănele din jurul ochilor, cu care ne trezim în fiecare dimineaţă pentru a merge, cu silă, la serviciu, sunt doar una din multele dovezi ale dezgustului, ale unui zbucium sufletesc acut. Puţinor oameni le place ceea ce fac. Majorităţii, nu. Din cauză că ingeră cu greu ceea ce aud şi ce văd. Lumea a devenit atipică din lipsa unor preocupări constructive sau poate de la lipsuri. Vorbeşte mult şi face rău. Fără o motivaţie îşi sapă aproapele cu perseverenţă. Fiecare individ e posedat de dorinţa de a crea suferinţă. Uneori involuntar, alteori premeditat. O dorinţă metamorfozată în obişnuinţă.
Deşi anormalitatea este conştientizată, cei care greşesc intenţionat dau vina pe societate. Orice colectiv îşi are propriul număr de jigodii, direct proporţional cu mărimea sa. Iar aceste scursuri au o contribuţie covârşitoare şi decisivă în a produce haos, dezbinare. Plăcerea de a-i privi pe semeni cu drag este substituită de disconfort. În mod automat, randamentul scade iar tensiunea creşte. Iniţial, procedura utilizată este rudimentară, gen telefonul fără fir.
Urmează apoi, personajele care noaptea se zvârcolesc în pat, într-o încercare chinuitoare de a-şi canaliza energia spre o soluţie de parvenire. Metoda este simplă: stoparea, înfrânarea aproapelui. Cunoscându-şi foarte bine limitele între care sunt îngrădiţi nativ, este greu de suportat ca altul să-şi culeagă roadele proprii munci. Aceasta ar putea fi una din explicaţiile dorinţei malefice a unora ce au drept scop uciderea talentului aproapelui.
Cei slabi sau sensibili nu rezistă sau nu vor să se complacă. Gândurile sinucigaşe de dor de ducă şi lehamitea intervin fără echivoc. Dezgustaţi de tot ce-i înconjoară, ‘‘ultimii mohicani” care se zbat în lumea imoralităţii, a corupţiei, a milionarilor de carton, într-un cuvânt, a mocirlei, au ca soluţie refugiul într-o altă dimensiune. Sau prostituarea. Adaptarea fără drept de apel şi afundarea în haznaua patologicului social…
Altfel spus, murim câte puţin în fiecare zi. Urât şi conştient. Iar tot acest sacrilegiu transpare, de fapt, ca şi o stare de normalitate.

Şi pocăiţii sunt buni de ceva...

2008-09-02T10:18:00.011+03:00

Într-o zi, un pocăit (cred că era adventist), mi-a arătat în Biblia lui un verset care mi-a plăcut tare mult. "Pedepsiţi vor fi toţi aceia pentru fiecare cuvânt pe care-l vor fi rostit rostit împotriva mea!" (Matei, 12)
Cum vi se pare?

1996

2008-07-27T14:18:00.007+03:00

Având harul de-a persifla,
Neproferând;(doar cu rezervă!),
Nur versatil, persuavivă.
Adagiu: cred că se prezervă!

Cristi Sanda,
08 martie 1996

Anna-Adriana

2008-07-27T13:57:00.017+03:00

Augmentativ-ascetă...infailibilă-n concluzii, dulce şi brunetă - Anna.
Dubitativ, dar hai, stropită (că ploua-n tramvai) mergea la o...Ioana!
Reverie...totul e ud: copacii, căderea tensiunii, gropile, conjunctura;
Inexpugnabila şi-un stranger insolit-mefistofelic, e toată conjectura.
Am vrut Anuţă, o poveste şi nicidecum factologie.
Nori negri...roluri...fără film...teamă...The press...ipocrizie...
A fost un basm fără poveste...sumbru...acută nebunie!

Cristi Sanda,
01 martie 1996

FOTOGRAFII DIN MIAMI

2008-07-20T01:49:00.001+03:00

.............................UNDERCONSTRUCT....................................................................................................................................

PICTURES - UNITED ARAB EMIRATES

2008-07-20T00:54:00.005+03:00

La Marea Arabiei, UAE, se intalneste fenomenul de maree, flux si reflux, cu diferenta de nivel de aprox 2 metri.

2008-07-20T00:39:00.003+03:00

Karmina (Philippines)

2008-07-20T00:04:00.005+03:00

Burj Al Arab

2008-07-19T23:59:00.002+03:00

Burj Dubai,cea mai inalta cladire din lume, in constructie.La etajele 85,165 si175,observati macaralele!Dublu click pe imagine pentru detalii

2008-07-19T23:55:00.007+03:00

DejaVu sau "lautarii" din RockBottom, Abu Dhabi (www.dejavutheband.com)

2008-07-19T23:48:00.010+03:00

Daryn Karaitiana (http://www.groovemeisters.com/) from New Zealand, has been working professionally as a musician for the last 20 years. He`s the leader of DejaVu band.

Lufthansa,33 de mii de picioare,deasupra Carpatilor (Bucuresti-Munchen-foto 1).Etihad,44 de mii de picioare,deasupra Irakului(Munchen-AbuDhabi foto 2)

2008-07-19T23:39:00.003+03:00

Anas - The Big One bartender from Zenit Club Abu Dhabi (foto 1). Abed - Seicul (foto 2).

2008-07-19T23:29:00.007+03:00

Michelin

2008-07-08T10:07:00.002+03:00

.......................UNDERCONSTRUCT...............................................................................................................

American dream...

2008-06-21T22:59:00.030+03:00

De multe ori se spune că pentru a descrie exact anumite lucruri, oameni ori fapte, nu s-au inventat cuvinte. Și este foarte adevărat. Iată mai jos un exemplu.
Mă aflu în cea mai bogată țară din lume. Pentru prima oară. Oameni mulți, toate rasele și națiile pământului. Climă tropicală, plante exotice, plaje perfecte, apă albăstruie, limpede, caldă. Puțin din Miami, contur de American dream...
Dincolo de filme sau de poveștile spuse de alții, realitatea este oarecum diferită. Nu foarte mult. Dar cu siguranță de aici, de la fața locului, se vede perfect întâi jumătatea PLINĂ a paharului. Și-atât. Abia după aceea, la fel de bine, cum nu se poate mai clar, este vizibilă mizeria în care trăiesc românii din România. Să fie limpede: tot amarul pe care îl îndură, este generat de minciuna în care se complac, asimilată ca și stare de normalitate! Omniprezentă și inevitabil necesară existenței lor cotidiene. O caracatiță care controlează totul. Simbioză perfectă între minciună și puturoșenie. Combinația pare decisivă și funcționează în stil barbar. De sus în jos, la tot pasul, practicată de toată lumea. De la cei care au fost votați recent, până la funcționarii statului, vânzătoarea de la magazin, vecinul de bloc, prietenul cel mai bun sau chiar femeia cu care-ți mănânci amarul...
Nu poți realiza aceste aspecte decât atunci când privești zgârie-norii construiți peste noapte, palmierii udați permanent, traficul fluent, străzile perfecte pe minim șase benzi, mall-urile luxoase, funcționarii publici profesioniști, lumea amabilă, zâmbitoare. Și multe altele... Nu poți înțelege de ce strictul necesar subzistenței noastre, pentru care tragem la jug zi lumină în România, este atât de ieftin aici. Un fel de floare la ureche. Nimeni nu cerșește, nimeni nu fură. Pentru cine calcă acest pământ al făgăduinței, nu există un alt scop în afară de muncă sau... turism. De ce așa?! Explicația este logică: aici, unde pedeapsa cu moartea te paște dacă sari calul, toată lumea muncește cinstit. Și este răsplătită pe merit. Nu ai să vezi nicăieri acei indivizi cu cefe groase sau nu, tunși scurt sau lățoși, dubioși sau prefăcuți, de care nu ai loc în București (și nu numai). Acești paraziții care nu fac altceva în afară de rele sau „combinații”, acești nemernici cu care Ceaușescu ar fi săpat o groază de canale, sunt tolerați de sistem și ținuți în spate de puținii oameni care mai lucrează cinstit în România. Acestor poveri li se adaugă jafurile de „oameni de afaceri”, care nu produc nimic dar trăiesc decent din mici învârteli (bijniță legală, furtișaguri și alte găinării), milogii de la colț de stradă, șomerii care nu au chef de muncă, pensionarii bolnavi sau obosiți prematur și studenții care „învață” carte toată viața... Într-un cuvânt, lenea acestor jigodii acceptate, coroborată cu minciuna unui sistem prost-gândit în mod deliberat, este motivul datorită căruia nivelul de trai din România nu se va schimba niciodată.
Dau un exemplu. Primul care îmi vine în minte. De pildă, aici, oamenii se odihnesc la umbra palmierilor. Calcă pe gazonul moale. Pe spațiul verde. Nu e fărădelege. Nimeni nu-i deranjează, nu sunt hărțuiți sau amendați de gardieni. În schimb, dacă cineva este prins conducând mașina după ce a consumat alcool, va fi, oare, amendat? I se va lua permisul? Nicidecum. În funcție de gradul de alcoolemie, va executa un anumit număr de zile de închisoare. Fără judecată, fără nicio excepție, fără clemență, fără intervenții. Iar pe lângă șoferul prins băut la volan, vor face pușcărie, fără șanse de scăpare, toate persoanele cu care acesta se afla în mașină. În Romania este exact invers. Vi se par anormale legile ăstora? Mie nu... Și o afirm cu convingere, pentru că am văzut cum devine cazul aici, în cea mai bogată și mai șmecheră țară din lume.
CRISTI SANDA

Victoria lui Victor

2008-06-18T20:19:00.016+03:00

***ATENŢIE! MATERIAL CU CONŢINUT... POLITIC.

Aşa cum era firesc, Victor Drăguşin a câştigat detaşat alegerile locale şi este noul primar al municipiului Alexandria. Legat de această bine-meritată victorie, nu sunt prea multe de comentat. Poate ar trebui menţionat doar că, numărul prietenilor lui Victor va creşte considerabil de acum încolo. O mulţime de "limbişti" din diverse domenii de activitate vor da buzna cu neruşinare în biroul proaspătului primar, pentru a cerşi încheierea vreunui contract de prestări servicii, vreo lucrare de executat sau cine ştie ce favor. Acest lucru se va produce cu siguranţă, mai ales că cei în cauză nu şi-au tocit degeaba limbile lungi, aspre şi păroase.
Milogi de toate soiurile, cu sau fără studii, mai mult sau mai puţin diplomaţi, vor ataca în forţă la coarda sensibilă a lui Drăguşin şi vor încerca să-l convingă că este dator să stea capră pentru a împăca verzele şi lupii.
Ţinând cont de toate acestea, să nu uiţi, Victore, că majoritatea populaţiei te-a ales pentru că are încredere în tine!... Nu le datorezi nimic "maneliştilor" care vor năvăli să te mulgă, sub pretextul că "te-au ajutat". Eşti dator în mod egal şi legal tuturor oamenilor care te-au votat sau nu. Adică oraşului Alexandria. Şi-atât. Pentru că victoria ta nu este doar a unora ("datorită unora")! Victoria ta este a tuturor.
CRISTI SANDA

Made în România

2008-06-05T18:52:00.004+03:00

Joe. Ora trei noaptea, la masă într-o cârciumă infectă. Muzică. În difuzoarele sparte, o manea de jale se repetă obsesiv, la volum maxim: «Ră-mâââââi cu mi-neeeeee/ Până-n zoooori de zi-iiiii…/ » Joe, ciufulit, cu nasul roşu şi privirea sticloasă, serveşte a nu-ştiu-câta bere, cu faţa la perete şi cu spatele la sala goală-goluţă. Aşa a apucat scaun. La fiecare refren lălăit, traieşte muzica la intensitate maximă şi se exteriorizează până la psihoză. Răcnind cât poate, se întoarce fioros către sala pustie: “Aoleuuuuuuuu! Vă omor pă toţi!…”

Neagra. Chelneriţă brunetă, 17 ani, angajată la negru, într-un restaurant oarecare. Câţiva clienţi comandă mici, dar Neagra nu ştie să-i frigă. Ca să iasă din impas, apelează la patron: “Domnu nea Nelu, puteţi să veniţi să faceţi neşte mici?”

Laborator. Comuna Plosca, 1996. Mirela, zisă Laborator, îmbrăcată în pantaloni tăiați cu lama și mâzgăliți intenționat cu acuarele, se pregatea să iasă din casă. Mă-sa, Maria: „Un te duci tu, fa, Mirelo, cu pantalonii ăia, să treci șoseaua cu ei, să te vază lumea, să râză dă noi, fa, mamă, fa!” Laborator: „Pân la magazin.” Maria: „Dă ce?” Laborator: „Să-mi iau și io ceva!” Maria: „Ce să-ți iei? ”Laborator: „Mmmm... să-mi iau ceva!” Maria: „Să-ți iei țigări, fa?” Laborator: ”Mmm... nu...... mmmda! Îhî... Îîî... Hî hî!” Mă-sa, Maria: „Țigări-te-ar dracii, maică, să te țigărească, că mi-ai mâncat sufletul, o să mă duc dracu la cimitir, să nu mai știu nimic (...), țigări-te-ar dracii să te țigărească astă șî mâine!...”

Petre Barosanu. Pândar la cimitir. “Băi! Să moară viaţa mea dacă vă mint: când intru la doişpe noaptea în cimitir şi ţip o dată, al dracu să fiu dacă mai mişcă fo unu! ”

Florea zis Gogu, fratele lui Documente. “Mie când îmi vine dracii, îmi pui două ciasuri la mâna stângă şi unul la piciorul drept şi-aşa ies pă centru. Iar dracii îmi vine la Paşti, la Anul Nou şi la votare… ”

CRISTI SANDA

A mai căzut o stea...

2008-03-28T01:36:00.026+02:00

"...Mi-L furară doamne adineauri,
Pe înaltul Domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de Dinsul..."

Uneori cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ceea ce am pierdut... Sau nu există. Mai ales atunci când este vorba de moartea unui simbol: George Pruteanu. Ceea ce rămâne în mintea şi-n sufletele noastre este amintirea strâns legată de uriaşa lui strădanie pentru a reda şi păstra puritatea limbii române. O amintire veşnic vie şi multă durere....
A plecat dintre noi către planeta lui într-o zi banală. Pe 28 martie 2008. Discret şi când nimeni nu se aştepta. Verdictul medico-legal a fost sec: infarct miocardic. Nu-mi vine să cred şi simt o părere de rău cum n-am mai simţit demult: de ce tocmai el? Nu l-am cunoscut personal şi prin minte mi se derulează acum toate înregistrările sau emisiunile în care l-am urmărit. Întotdeauna cu interes, mereu fără să ma plictisesc. Mă gândesc că de fiecare dată când îl vedeam, îmi aducea aminte de Mihai Eminescu, deşi Pruteanu a fost, profesor doctor universitar, jurnalist, critic literar, om de televiziune, politician.
De ce el? De ce aşa devreme? De ce atât de puţin? Sunt doar câteva întrebări ale căror răspunsuri nu le poate da nimeni. Tot ceea ce mai putem face este să conştientizăm că limba română şi-a mai pierdut încă un părinte şi a rămas din nou orfană... (George Mihail Pruteanu, 15 dec. 1947 - 27 mar. 2008).
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cristi Sanda

UTOPIE

2008-01-19T16:18:00.000+02:00

Întâlnirea cu tine este pentru mine o adevărată sărbătoare. Zâmbetul tău, îmbrăţişările primite şi dăruite, vorbele rostite, reprezintă adevărate raze de soare ce aduc speranţă în sufletul meu. Suntem puternici şi ne împărtăşim visele şi gândurile. Este atât de plăcut!… Sunt mai curajos după fiecare revedere cu tine. Inima mea se umple de linişte, de pace, în timp ce simt fiorii unei forţe nemăsurate. Nu contează ce eşti, de unde vii sau unde te duci. Contează că eşti prietenul meu şi că legătura dintre noi este indestructibilă. Contează că am încredere în tine şi tu ai încredere în mine. Contează că mereu luptăm împreună, că suntem uniţi şi că nimeni nu ne poate învinge.
Aceste rânduri sunt pentru tine! Pentru cel care-mi eşti cu adevărat prieten. Oriunde te-ai afla, să ştii că îţi sunt aproape. Oricând gata de luptă, cu armele pregătite şi cu toţi oamenii mei gata să se sacrifice. Singuri împotriva tuturor, pentru că şi tu ai face la fel…
C.S.

TRENUL VIETII

2008-01-09T00:37:00.005+02:00

Notă: După acest material s-a realizat un slide (pps), care circulă pe Internet, sub acelaşi titlu.
Acum cîtva timp am vãzut un film care se numea „Lunga cãlãtorie cu trenul“. O peliculã româneascã, nu neapãrat foarte bunã, dar interesantã pentru cã viaţa era comparatã un tren aflat intr-o perpetuã deplasare, cãtre infinit, în neant. Şi am avut o revelaţie… Viaţa este dealtfel o cãlãtorie cu trenul. Mai lungã sau mai scurtã, dar în mod sigur o cãlãtorie pe parcursul cãreia toţi urcãm şi coboarîm din tren, fãrã a depinde de noi acest lucru. Urcãm şi coborâm mereu şi tot timpul existã surprize plãcute sau accidente în unele halte, tristeţe sau bucurie în altele.
Cãlãtoria începe pentru fiecare atunci cînd ne naştem şi urcãm în tren alãturi de oameni despre care credem cã ne vor însoţi pe tot parcursul deplasãrii. Aceştia sunt pãrinţii noştri. Din pãcate, adevãrul este altul. Ei coboarã la o staţie oarecare când ne aşteptãm mai puţin şi ne lasã fãrã dragostea, compania, prietenia sau afecţiunea lor. E drept cã în tren urcã alte persoane care vor ocupa un loc important în cãlãtoria noastrã. Acestea sunt fraţii, prietenii, colegii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care completeazã rândurile cãlãtorilor, privesc cãlãtoria ca pe o plimbare scurtã. Altele aduc numai tristeţe pe tot parcursul ei. Şi mai existã în tren cãlãtori care sînt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutor, celor care au nevoie de el. Aceştia sînt însã foarte rari.
Unii lasã în urma lor cînd coboarã un dor veşnic. Alţii urcã şi coboarã iar noi abia dacã i-am observat. Ne mirã faptul cã anumiţi pasageri pe care îi iubim cel mai mult, se mutã uneori în alt vagon, în cãutarea unui loc mai bun, mai cald şi lasându-ne singuri într-o anumitã etapã a cãlãtoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne putem împãca cu ideea şi ne strãduim cu încăpăţânare sã-i urmãm, înghesuindu-ne sã trecem în vagonul lor. Din pãcate, de cele mai multe ori, nu ne mai putem aşeza lângã ei deoarece locul este deja ocupat. Nu face nimic, aşa este traseul: plin de vise, deziluzii, provocãri, fantezii, speranţe şi despãrţiri. Depinde numai de noi în ce mãsurã reuşim sã ne facem cãlãtoria cât mai confortabilã, sã încercãm sã ieşim la capãt cu cei ce cãlãtoresc împreunã cu noi şi sã cãutãm ceea ce e mai bun în fiecare dintre ei. Sã ne aducem aminte cã în oricare etapã a cãlãtoriei poate exista un tovarãş de drum aflat în grea cumpãnã şi care are nevoie la rându-i de înţelegerea noastrã. Şi noi vom şovãi des şi ne e bine cînd existã cineva care sã ne înţeleagã...
Misterul cel mare al cãlãtoriei este cã niciodatã nu ştim însă când vom coborî definitiv din tren. Nici noi, nici cei ce cãlãtoresc alãturi de noi şi nici mãcar cel care stã pe locul de alãturi. Uneori mã sperie gândul cã aş putea coborî din tren înainte sã ajung la destinaţie. Mã cuprinde chiar disperarea. Sunt sigur cã despãrţirea de câţiva parteneri pe care i-am întâlnit de la început sau pe parcurs în mai mult sau mai puţin lunga cãlãtorie cu trenul, va fi extrem de dureroasã în oricare dintre situaţii Este trist sã-i lãsãm singuri pe lume pe cei mai dragi nouã. Unii dintr noi chiar speram cã la sfârşit îi vom revedea, când şi ei vor sosi în gara centralã, împliniţi, cu bagaje pe care nu le aveau atunci când au urcat în tren. Ceea ce ne face fericiţi este gândul cã şi noi am avut partea noastrã în sporirea bagajelor şi în creşterea valorii acestora.
Aşadar, dragi prieteni, trebuie sã ne strãduim sã avem o cãlãtorie cât mai bunã, să facem tot ce ne stă în putinţă, pentru ca la sfîrşit sã putem spune cã a meritat toatã osteneala. De asemenea, tot timpul, nu trebuie sã uitãm cã suntem datori sã încercãm a lãsa la coborâre locul gol şi plin de dor încãrcat doar cu amintiri frumoase pentru cei ce cãlãtoresc mai departe...
Tuturor celor care se aflã în tren cu mine le doresc o cãlãtorie fericitã, cât mai lungã şi plinã de peisaje superbe...

CRISTI SANDA

GANDURI (versiune)

2007-11-29T15:24:00.002+02:00

Intruchiparii visului meu, privirii care reteaza, cu dragoste…
Speranta moare ultima. Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta din clepsidra fara de sfarsit. Mi-e dor de tine!… Sunt firul de iarba peste care treci acum si frunza pe care o tii, ingandurata, intre degete… Sunt raza care iti mangaie privirea ce reteaza si ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa primul tau gand... Incredere… Simt cum taisul ochilor tai ma doare, sculptand in mine Universuri noi, in timp ce zambetul tau ma invaluie intr-o betie cereasca!... Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau sfarsitul unei lumi si nasterea alteia... Dar mai ai timp sa te razgandesti…Esti vis si durere. Daca viata ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, imi doresc alta. O alta clipa in care sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Suntem atat de departe unul de celalalt, incat dulcea mea iluzie, firava mea speranta ma macina neincetat. E bezna si e noapte eterna. Ma ascult si parca in mine se zbate o lume. O lume flamanda de tine. Chipul tau e intruchiparea visului meu. Oh, Doamne, de ce tocmai tu?! Singurul lucru de care m-am temut si ma voi teme intotdeauna, singurul lucru in fata caruia presimt ca voi ramane dezarmat ca inaintea a ceva ingrozitor, e neputinta. Nimic nu mi s-a parut vreodata mai periculos. Neputinta si gustul ei atat de amar scapa aproape oricaror arme, rupe sufletele in mii de bucati si e unirea profunda a celor mai mari dureri, nemernica de ea! Si totusi, ramane speranta… Inaintea mea e dorinta cum nu a mai fost vreodata. Inaintea mea e destinul. Refuz sa le privesc iar singura soapta pe care o pot rosti acum, e cea cu care am inceput: mi-e dor de tine! Te simt, te astept. Si tu?! Aici te ascundeai cand eu te cautam de-atata vreme? Tocmai aici, in inima mea? Iti promit ca o sa fie mereu ca acum. Iar in schimb, nu iti cer decat atat: sa-mi oferi un mic adapost in inima ta si sa nu ma intrebi de ce tac sau la ce ma gandesc… Iarta-ma!… Iubesc cu o mie de chipuri, cu o mie de inimi, in pofida fluturelui vietii si a o mie de lucruri care ma umilesc. Am carabina sufletului, am asadar sansa de a cugeta existenta cealalta. Sangele-mi curge rapid prin vene si nu mai am rabdare. Bratul se-ncheaga pe spada vorbelor, pe simturi sau penita, netulburate arme ale Visului. In mintea mea apari mereu privindu-ma plina de candoare incat… taisul ochilor tai ma doare… A cata oara?! Atingandu-te, o sa-ti fluture in pletele ondulate curcubeul de-o absenta solara, facand momentul sa se imbete de acest geologic anotimp!Te iubesc poate suna banal, dar nu s-au scris alte vorbe pentru a descrie suficient simtirea cea mai adanca. Soarele si luna, cerul si pamantul, stelele si Universul, toate frumusetile lumii, cuprind aceste cuvinte. Te iubesc... Vechi si nou, batran dintotdeauna si tanar totodata... Te iubesc pe tine, pentru acum, pentru mai tarziu, pentru amintirea iubirii... Dragostea este ceva minunat. O tiranie dulce, fiindca indragostitul isi indura chinurile de buna voie. Dragostea e roua ce umezeste la fel si urzica si liliacul. Dragostea porneste din slabiciune, ea nu se cladeste dupa minciunile acestei lumi! Fara iubire e trist sa fii om pentru ca cel care iubeste este pierdut in celalalt... Te iubesc?…
CRISTI SANDA

ECHILIBRUL

2007-11-29T15:23:00.001+02:00

Bănuiesc că ne-inventarea triunghiului ne-ar fi dus cu necesitate la un al patrulea element, căruia i-ar fi fost util un rol destabilizator. Fiindcă din dezechilibru se nasc… revenirile. Un dascăl ar pune problema echilibrului pornind de la taburetul din bucătăria lui sau, generalizând, a altuia: „Taburetul, ne-ar explica el, are cea mai bună stabilitate dacă are trei picioare. Adică trei puncte de sprijin. Un taburet cu patru picioare va fi întotdeauna instabil. Vedeţi cum se clatină mesele tocmai când nu trebuie?”. Ceea ce n-aţi şti după o aşa prelegere e că nu se cunosc rapoartele lungimii picioarelor. Unii poate vor fi vrând o masă cât mai aproape de orizontală dar, mai ştii, nu toţi au simţurile astfel definite. Alţii au un picior mai lung, al superiorităţii sau al absolutismului, al iluziei sau cine ştie? Poate sunt altfel. Apropo, care ar putea fi al patrulea element?… Ce ciudat! Cum poţi schimba ordinea cuvintelor şi obţii acelaşi lucru, poate un pic diferit! Totul depinde de acea latură a mesei la care stai. Iluzia superiorităţii absolute echivalează cu absoluta superioritate a iluziei sau chiar cu superioritatea iluziei absolute… Nu este decât vina matematicii sau a invenţiei triunghiului: cei trei termeni stau foarte bine în vârfurile sale. Chiar pot forma laturile unui triunghi echilateral. Cel puţin faţă de unii dintre noi...
CRISTI SANDA

VECINII

2007-11-29T15:22:00.001+02:00

Locuieşte într-un bloc cu zece nivele la ultimul etaj. I se spune Durlea şi de câteva luni bune, de când s-au mutat de la casă, îşi numără degetele de la picioare. Este greu, frigul domneşte pretutindeni iar zilele par metalizate, de-o înţepenire vecină cu moartea. Didina, soţia lui, tânără şi cu blugi, încălzeşte apă într-un lighean cu smalţul sărit, seara şi dimineaţa. Îi pune un pic de sare apoi o deşatră într-un alt lighean dintr-un plastic roşu mat. Aburii superficiali şi firavi dezmiardă atmosfera îngheţată în timp ce Durlea îşi aruncă pur şi simplu picioarele în lighean. Cred că aburii îl ameţesc fiindcă blescăie apa, împroşcând cu stropi mocheta arsă cu fierul de călcat. Începe apoi cu migală, vreme îndelungată, să-şi numere, pentru a câta oară (?), degetele de la picioare. Garsoniera este iradiată de lumina gălbuie şi tulbure a unui bec murdar de 40 de waţi. Totuşi, cel mai frumos moment este acela când Didina se ridică de pe scaunul cu spătar şubred, maroniu, de unde-l privea. Cu gesturi ridicole, care vor să pară lascive, îşi dă blugii jos. Cam tremurând, rămâne în fundul gol, mic şi nervos. Se apleacă deasupra ligheanului şi cu mâna bine săpunită, se spală în apa în care Durlea îşi numărase degetele. Se freacă apoi cu un prosop aspru, tot roşu, până când fesele îi devin şi ele roşii. După toate acestea, notează într-un carnet ultima cifră la care a ajuns soţul ei. Fac apoi toată noaptea, până spre dimineaţă, un amor nebun. Şi în baie în cada cu smalţul sărit şi în sufragerie pe mocheta pârlită cu fierul de călcat.- Ăsta da ritual! îşi zice în sinea sa Ştruţu, nebunul blocului. Domnul Ştruţu este un băiat ce poartă tot timpul cravate colorate atârnate la gâtul lui ca de struţ.- Are domnul Ştruţu nişte degete de ţi-e mai mare dragul să le numeri! Dar fără să le atingi sau să le mângâi… Doamne-fereşte! comentează mereu Durlea. Şi are dreptate. Fiindcă în afară de faptul că Ştruţu fură cablurile antenelor şi capacele de la roţile maşinilor parcate în cartier, mai are în timpul său liber de individ pensionat pe baza unui certificat de handicapat, tot soiul de preocupări. Mai ales că locuieşte singur… Certificatul, care-i aduce o pensie de mizerie în fiecare lună, l-a dobândit după ce şi-a petrecut o săptămână pe bordura de la ultimul etaj al blocului. Şontorog de la un accident din copilărie, Ştruţu se bălăbănea nehotărât în bătaia vântului. Să se arunce… să nu se arunce!… Până la urmă pompierii l-au convins să nu se sinucidă şi tot ei l-au stins după ce îşi turnase gaz pe burtă, dornic să ardă ca o torţă. Apoi, Ştruţu mai este considerat dement de toată lumea pentru că doarme într-un sicriu pe care l-a furat într-o noapte de la pompele funebre. Când l-a adus acasă a fost tevatură mare! Liftul nu mergea şi a fost nevoit să-l târască pe scări până la etajul zece, într-un zgomot infernal. Sicriul este instalat pe canapeaua din sufrageria lui. În fiecare miez de noapte pune ceasul să sune la ora zero. Iese din coşciug şi cu o lumânare în mână apare pe etaj, mirosind de te trăsneşte a tămâie.Trebuie să se obişnuiască repede cu vecinii ăştia noi. De fiecare dată când îi urmăreşte pe ferestruica de la baie, pe vizorul spart sau ascultă cu paharul lipit de perete, înnebuneşte. Priveliştea oferită de Didina şi mai ales fundalul sonor ce răzbate din garsoniera vecinilor îl scoate din minţi, spre disperarea şi nevroza galopantă a lui Ştruţu, mânca-i-ar lupii! În ciuda tuturor aspectelor, situaţia este îndulcită parcă, măcar un pic, de faptul că Durlea ştie de ei şi nu le-a reproşat niciodată ceva. Cel puţin aşa le-a relatat chiar el altor vecini. Aceştia, nişte poliţişti cu aere de miliţişti, fac mişto de Ştruţu şi îl ameninţă de fiecare dată că-l bagă la bulău dacă o mai frige pe Didina. - Ce ai mă, ai băut gaz? De ce faci aşa urât?El, săracul, într-adevăr, bea gaz dar nu din vina lui. Didina îi dătea, ca să-şi revină, să se mai întremeze puţin, fiindcă Ştruţu este numai piele şi os. Culmea e că de fiecare dată însă, după ce serveşte o lingură două de gaz, devine atât de viril încât Didina nu se mai poate abţine şi îl aruncă în lift. Apoi, zgâlţâind din toate încheieturile cutia paradită şi murdară, fac un sex sălbatic.În tot acest timp, Durlea îi vede din fundul garsonierei a cărei uşă s-a deschis din cauza curentului. Priveşte dezinteresat spectacolul, de pe scaunul maroniu cu spătar şubred. Pe mocheta arsă cu fierul de călcat se află acelaşi lighean din plastic roşu mat, plin cu apă fiartă, sărată, în care şi-a băgat picioarele pentru a-şi număra, a câta oară(?), degetele de la picioare…
Cristi Sanda

GLASUL COPILULUI UCIS

2007-11-29T15:16:00.001+02:00

Motto: „Totul se terminã cu începutul. Şi dragostea, şi moartea, şi celelalte dureri, strãbãtând strict aceastã prelimitare …”

Singur de tot, stupefiat de fenomene în mãruntaiele gândului pãşesc pe pârtia vieţii, goalã de lucruri, printre înfãţişãri de nãmeţi, având tot timpul în închipuire privirea ta rece ca gheaţa şi cinicã. Ochii tãi, aparent trişti, pudicitatea gesturilor furişate în acel anotimp comun petrecut în diaspora care s-a terminat, au ca linţoliu clopotul ce anunţã timid conturarea mãrşãluitoare, plinã de tristeţe, a unei înfrângeri, a unei inimi zdrobite. Nori trecãtori ce par negri pe oglinda azurie a cerului, învãluie în ceaţã viitorul datoritã trecutului pierdut-iremediabil. Şi cine mã mai poate convinge cã icoana ta steril-contagioasa nu-i înrãmatã fãrã suflet în fenomenologia spiritului? Departe de iad, cu argumente convingãtoare, steaua mea, decapitatã, s-a
prãbuşit prefãcutã în scrum, la ţãrmul deziluziei… Sceptic şi fãrã a se preta la remuşcãri, E-ul tãu a traversat în tot acel timp otrãvurile cele mai fine. Un copil uitat ucis nu mai conteazã acum, când în depãrtarea dintre noi s-a cuibãrit o pasãre gri ce ciuguleşte hulpav Orizontul. Temniţa în care ne pierdem depãrtându-ne unul de altul, motivaţi de beţia unor impuse ziduri imaginare în care orgoliul surpã pâlpâietoare speranţe e doar o reîntoarcere halucinativã în peştera primordialã a timpului.
Peisaje din trecut îşi fluturã afişele batjocoritor cu surâsuri cãmãtãreşti. Noaptea poate fi zi, primavera toamnã şi nimeni nu sesizeazã timpul lãuntric care îşi cautã aliaţi de nãdejde în lumina stãtutã, acoperind orizontul tot mai îndepãrtat al irevocabilului „a
fost”… Acum, fãrã a realiza abisul durerii unui viitor pârjolit de fulgerul copleşitor al amintirilor, ce nu mint şi nici nu trişeazã niciodatã, te spovedeşti în silã alegând tãcerea. Migratoare în abisul sinucigaş sub existena indiferenţei nici chiar comportamentul super-exersat nu va ajuta la nimic. „Martirologiul” stratului de morbiditate va înfunda semantic o mie de ani în limbajul durerii. File euforice dintr-un jurnal defunct au ars mocnit asemenea acelor stele faste, „stinse demult, în depãrtãri albastre”. Pãstrând doar experienţa şi ajutând la pregãtirea pentru încã o mie de ani, peste gravurile vechi se vor contura gravuri noi, unice ca mod de manifestare însã comune în profunzime, prozaice, lipsite de farmecul dragostei dintâi.
Astfel, fãrã a avea puterea de a transforma Destinul, veleitãţi cositorite cu maliţiozitate şi indiferenţã vor îngropa acele zile unice şi tot mai anonime. Va rãmâne pentru totdeauna gustul amar al neputinţei,
nerecunoscând nici mãcar cifrul luminii acestei ierni însângerate şi lacrimile ce împresoarã mormântul în care încearcã sã-şi gãseascã odihna sufletul unui copil ucis…
Cristi Sanda

VISUL

2007-11-29T15:15:00.002+02:00

Mã visez uneori alergând printre stânci, dupã flori de colţ. Preţioasele flori de colţ pe care ne este dat sã le vedem o singurã datã în viaţã. Cel mult o datã. Şi…? Rãmânem cu imaginea lor în ierbarul memoriei halucinative. Ba nu! Pãstrãm chiar rudimente din sentimentul trãit atunci, demult, la vederea lor şi continuãm sã visãm. Pânã când? Nu se ştie. Poate pânã la sfârşit. Pânã atunci când norocul ne surâde a doua oarã şi le vedem iarãşi. Retrãim sublimul. Pentru câteva clipe avem senzaţia existenei divinului. Sau certitudinea. Atunci se revarsã toatã energia beneficã acumulatã în timp. Ca o binecuvântare. Totul pare a fi inedit. Un fel de "Marea premierã a fericirii". Plutire, vis. Nimic nu pare real şi totuşi conştientul o confirmã. Şi tot conştientul te ancoreazã în planul real. Ceva nu merge. Undeva s-a strecurat o eroare.
Unde? Sã fi fost prima datã o aparenţã? Sau acum? Ştiu sigur cã trãirea e unicã, irepetabilã. Atunci? Rãmân douã variante: sã mã fi înşelat de douã ori sau sã mã fi nãscut de douã ori.
A doua oarã am coborât în planul terestru, când mi-am dat seama cã ceea ce trãiesc nu e în premierã. Rudimente de conştiinţã dintr-o existenţã anterioarã!? Şi dintr-o datã se face luminã: cele douã
trãiri au comunã profunzimea, nu şi modul de manifestare. Sunt unice în felul lor, dar se pot repeta sub o altã formã generatã de situaţii asemãnãtoare. Totul e sã conştientizezi valoarea lor, deoarece cu ea se materializeazã unicitatea fiecãreia, dând naştere efectelor ei! Atenţie! Nu e suficient sã realizezi existenţa momentului sublim. Se impune cu
necesitate sã înveţi sã-l trãieşti Poate pare un pic parşiv, dar acest moment trebuie speculat. Exploatat la maxim. Fiindcã o datã cu el se naşte acel CEVA, indispensabil celui care cautã argumentele existenţei
esenţei divine în adâncul fiinţei sale…

PUTEREA TIMPULUI

2007-11-29T15:14:00.001+02:00

Motto: "Poţi dori ceva, atât de chinuitor şi de tare, încât îndeplinindu-ţi-se, nu mai ai puterea sã te bucuri; te-a costat prea mult suflet…"-
(L. Blaga)

Totul se terminã cu începutul. Şi dragostea, şi moartea, şi celelalte dureri, strãbãtând strict aceastã prelimitare… Cum poţi trãi în lucruri când n-ai plans deloc alcãtuirea lor doritã, când orele de goale ce sunt ne chinuie zadarnic negãsind puterea sã divulge începutul?… Clipele în care rãmâi doar cu tine, într-o suveranã intimitate au farmecul lor neştiut. Uneori sunt grele de melancolie şi se topesc într-un rând de scrisoare. Alteori se topesc în aşteptarea unei întâlniri. Niciodatã nu sunt prea multe i au astfel o densitate fenomenalã. Poetul ar crede cã cea mai apropiatã definiţie a unei asemenea clipe s-ar afla în
ochii calzi şi umezi pe care-i au recruţii când îşi cos armura de iubiri pe fier…
Suntem adesea mãcinaţi de orgolii dar ne e greu sã recunoaştem. Mai lesne ne mirãm cã suntem nefericiţi, fãrã a încerca sã trecem peste mãruntele ambiţii care ne tulburã tihna. Cum sã fim fericiţi când sãpãm la rãdãcina propriei fericiri cu o înverşunare incredibilã, de parcã nu ar fi suficiente eforturile altora de a ne-o zdruncina!? Mulţi nu
vorbesc decât despre bani, preţuri sau funcţii. Pentru ei acestea au devenit preocupãri de cãpãtâi, neglijând orice altceva, ignorând conştiinţa, moralitatea… Ne lãsãm atraşi de câştiguri iluzorii şi prozaice din punctul de vedere al Relaţiei Umane, fãrã sã conştientizãm existenţa esenţei divine şi fãrã sã ne dãm seama cã ne este învins sufletul. Ne amãgim cu victorii cu victorii mãrunte, efemere, fãrã sã înţelegem cã timpul ne biruie pe toţi. Cãci suntem fãrã doar şi poate, supuşii suveranului Timp.
Timpul este implacabil, nu are prieteni sau duşmani, curge egal pentru toţi. El estompeazã totul cu uitare şi aruncã uitarea peste toate, el ne îndulceşte viitorul cu speranţe şi ne amãgeşte speranţa cu viitorul. Timpul prin tot ceea ce ne înconjoarã e ireversibil, iar apologia sa se poate defini în fiecare clipã, printr-un singur cuvânt: amintiri…
Ne vom aminti poate, în viitor, ca într-o poveste de dragoste, de o harfã de luceferi urcând în trupurile subţiri ale unor adolescenţi de
demult, uneori privind lung înspre locul din trecut, unde s-a mistuit strãbãtând strict aceastã
prelimitare, tot ceea ce se terminã cu începutul. Şi dragostea, şi moartea, şi celelalte dureri…
Cristi Sanda

JOACA DE-A DESTINUL

2007-11-29T15:13:00.004+02:00

Câteodatã Destinul se joacã cu noi, ca şi când am fi nişte obiecte de distracţie, care ar trebui sã fie mândre de ele pentru simplu fapt cã El se oboseşte sã le prescrie un “traseu”, dând un sens existenţei lor. Alteori, fãcând pe grozavii, ne dãm peste cap şi tot îl înfruntãm. De unde atâta tãrie, de unde atâta curaj? Totul porneşte de la faptul cã ţinem cu orice preţ sã-i demonstrãm cã El nu ne poate forţa sã “înghiţim” situaţii care nu ne plac. Ei şi? Şi atunci se naşte în noi, spiritul de contradicţie. Când posedãm ceva, nu are nici o valoare, nu-i dãm cine ştie ce atenţie. Când îl pierdem, hai sã punem mâinile pe piept şi gata, am murit, nu mai suntem capabili de nimic; deci sã nu mai facem nimic. Şi începem sã credem în domnul Hazard şi sã-l implorãm sã ne redea ceea ce ne-a luat. Ba nu, nu-i chiar aşa; ne mai “agãţãm” de unul şi de altul; ca apoi, într-un final, sã-i azvârlim într-un colţ fãrã sã ne mai obosim sã-l privim (nici mãcar!). Pãi, dacã tot mai gãsim şi oameni dotaţi, hai sã-i exploatãm, ce dracu, trebuie sã fie şi ei buni la ceva; puţin curaj, şi gata au cãzut în plasã. Ei, acu-i acu! Dar lasã, cã descoperim noi ce puncte slabe au, cã doar oameni sunt şi ei... Da, şi nu e imposibil, cãci unii ne iubesc, alţii au încredere în noi, alţii cine ştie ce prostie mai fac - dacã tot sunt oameni şi într-o bunã zi, am prins ideea: în caz cã refuzã sã ne mai ajute, lovim în plin, fix unde ştim cã durerea e maximã. Şi atunci, abia atunci îşi vor da seama cât de mult au greşit dându-ne atenţie, investind atâta în noi, dar... ne pare rãu pentru ei, fiindcã e oricum prea târziu pentru regrete. Aşa cã vrând-nevrând, va trebui sã-şi ducã jocul pânã la capãt. Şi, uite-aşa, ne atingem scopul şi simţim cã renaştem, cã ne redescoperim, cã strãlucim în lumina succesului, fãrã sã ne dãm seama cât de mult am pierdut şi cât de puţin reversibil e totul...
Dar, deocamdatã, trebuie sã fim fericiţi, sã ne bucure enorm ideea cã am depãşit faza eşecului şi hai sãjubilãm puţin, poate cã n-am pierdut chiar atât de mult, poate cã de fapt nici n-am pierdut ceva. Ura!!! Mi-am atins ţelul vieţii - de ceilalţi prea puţin îmi pasã, îmi sunt mai mult decât indiferenţi, e treaba lor cum au supravieţuit eşecului prin care au trecut datoritã mie... Dacã n-ar fi fost atât de naivi, nu s-ar fi putut încrede într-un asemenea om. Ei, de ce-mi pierd eu timpul cu d-lor, trebuie sã sãrbãtoresc succesul, e dreptul meu!
Şi-n acest moment de euforie uitãm tot; absolut tot ce ne-a legat de aceşti oameni: şi scene de teatru – mai mult sau mai puþin reuşite - şi convorbiri telefonice, şi fotografii, şi scrisori, şi... ce mai conteazã, oricum mai devreme sau mai târziu timpul ar aşterne peste toate învelişul uitãrii şi încet-încet tot are sã disparã din topul preferinţelor. Asta este; e inevitabil. Totul e sã ştii sã depãşeşti momentul în postura învingãtorului; cât despre ce rãmâne... are grijã Destinul. Întotdeauna se ocupã El de asta. Şi nu numai... Dar, sã-l lãsãm sã-şi joace numãrul, sã se bucure şi sã sufere odatã cu noi, pe mãsura meritelor noastre, de ordin moral sau afectiv. Totuşi sã nu ne mai mirãm, dacã dupã un ghinion va veni altul. E dreptul lui sã ne rãsplãteascã conform aceloraşi merite. Ei, dar sã fim obişnuiţi, n-are rost sã ne temem de incendiu înainte ca el sã se declanşeze. Poate - cine ştie? - chiar posedã o dozã de indulgenşã şi mai iartã şi El din când în când! Dar dacã adversarii au putere asupra lui, dacã...? Chiar dacã ar avea, nu se vor folosi de ea: nu vor face rãu cãci între timp, au mai achiziţionat câteva principii pentru o conduitã nobilã - chiar dacã nu-i pot concura pe alţii, pe anumiţi idoli ce nu pot fi egalaţi – vor fi pur şi simplu neputincioşi. Voinţa îi va pãrãsi mai ales în momentele în care se vor lãsa copleşiţi de amintiri - şi, slavã Domnului, am avut grijã sã lãsãm suficiente ca mãcar datoritã lor sã nu încerce sã se rãzbune...
Deci, sã privim reuşita în faţã, e atât de aproape!... Restul va rãmâne deoparte, vom învãţa sã ignorãm, tot ce ne poate complica viaţa. Nu ne vom mai obosi sã privim în urmã, cãci totul s-a consumat, e pierdut, iremediabil. Ce ne mai rãmâne? Sã respectãm principiul fundamental al vieţii, un principiu foarte la modã în zilele noastre, conform cãruia nu trebuie sã privim în trecut ci sã apãrãm şi sã admirãm viitorul. Fãrã sã realizãm cã într-o zi va avea şi el aceeaşi soartã..

CANTECUL LEBEDEI

2007-11-29T15:12:00.001+02:00

Iubesc cu o mie de chipuri, cu o mie de inimi, în pofida fluturelui vieţii şi a o mie de lucruri care mã umilesc. Am carabina sufletului, am aşadar şansa de a cugeta existenţa cealaltã; sângele-mi curge rapid prin vene, braţul se-ncheagã pe spada vorbelor, pe simţuri sau peniţã, netulburate arme ale Visului. În mintea mea apari mereu prin parcuri arse, însângerate, privindu-mi mãrginirea-n ochi fãrã candoare, înconjuratã de o varã mohorâtã, încât tãişul ochilor tãi albaştri mã doare… Atingându-te, o sã-şi fluture în pletele ondulate, curcubeul, de-o absenţã solarã, fãcând momentul sã se îmbete de acest geologic anotimp!
Iar dacã iubesc, pentru temeinicia clipei iubesc! Iar dacã pãşesc printre rânduri, pentru pierderea în zenit pãşesc! Iar dacã ochii mei pãstreazã pe retina irepetabilul, e pentru cã blândeţea clarã a ochilor tãi
mi-a vegheat luminile şi umbrele fãpturii somnoroase într-o dimineaţă- cea mai fericită din viaţa mea! Iar dacã am greşit cu ceva, numai carnea şi sângele şi cutele frunţii vor trebui sã ştie acest lucru fãrã încetare! Un luptãtor ştie sã-şi aleagã calea încordãrii sale. Cu tãria omenescului sãu nu se lasã niciodatã furat de altceva, fiind dominat de ţelul sfânt. Deoarece numai simţirile adânci te pot duce de la jertfa supremã la sublimul tainei, eschivând mãrunţişurile vieţii…
Tãcerea mea e rãpitã tãcerii comune, timpul meu este rupt unei vieţi ce ne depãşeşte pe toţi, o data cu gândul meu care aleargã nebun printre stele, singur de tot. Liniştea mã aşteaptã înconjuratã de frunze cãzãtoare, ca o înserare ce se lasã peste douã cuvinte, iarba încolţeşte iar teii prind rãdãcini înãuntrul ideilor reci dar optimiste ale unei seri de
decembrie, trecutã demult peste noi, stârnind somnoros, afarã din clepsidra timpului, cuvintele…
Dar cum e iarna, trebuie sã zâmbim, chiar dacã stelele se-nveşmânteazã de frig iar „lupii” vuiesc de atâta aşteptare. Mã gândesc şi pe reversul firii mele mai trece o clipã-n moarte pe furiş. Cu viclenie, Orizontul vine tot mereu împrejmuit de pumnale pe care i le-a încredinţat din vreme zeiţa nerãbdãrii: amara neputinţã. Îmi vãd apoi trupul zvârcolindu-se cuprins de rãdãcinile disperãrii, iubit doar de ploi suav-otrãvitoare…Iar timpul mi-e tot mai slab şi nevolnic, asemenea unei morţi grele. O moarte grea care trece roşie prin frunze, pe cãrarea mea surpatã cãtre vii, uitatã-n zborul vremurilor adormite, cu creştetul prea înalt de nedemnul tãrâm. Agonizat de mireasma ta, pulsul îmi urcã asemenea umbrei unei pãsãri pe ape, când penele pãreau cã s-ar fi ars.
Atunci am fost, iubito, legãnarea luminii refuzate de înec, iar peste mine, ca peste o stea decapitatã doar copacii timpului vor mai plânge, mereu, când iarna sau vara mã împresoarã amorţindu-mã cu zile cãrunte, cântând trist plecãrilor mele şi dând naştere la fum, munţi înalţi, hotare, durere!…
Astfel, în vecinãtatea deziluziei, amintirea invocatã timid rãmâne mijlocul cel mai sigur de regãsire a mult doritei armonii sentimentale…
Cristi Sanda

DECLARATIE DE DRAGOSTE

2007-11-29T15:08:00.000+02:00

Sunt o picatură de ploaie strivită între pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gând rătăcit în părul tău, roua dimineţii târzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip căzută din clepsidra fără de sfârşit. Sunt firul de iarbă peste care treci acum... Sunt frunza pe care o ţii îngândurată, între degete, sunt o rază de soare care îţi mângâie privirea şi ultima silabă pe care aş dori să o rosteşti înainte de a visa primul tău gând... Iubirea mea, ochii tăi deschid spre mine universuri; zâmbetul tău mă îmbată cu o beţie cereasca... Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sărutul tău sfârşitul unei lumi şi naşterea alteia... Eşti vis si ... durere. Dacă viaţa mea ar fi o clipă petrecută alături de tine mi-aş dori alta. O clipa să mă priveşti, să-mi zâmbeşti, să mă atingi, să mă săruţi. Şi ce altceva aş mai putea să-ţi ofer, decât un zâmbet cald care să-ţi călăuzească paşii zi de zi?
În oricare seară mohorâtă şi geroasă îmi este iarăşi dor de tine. Poate nesfârşitele zile, săptămâni sau luni de căutare, poate chiar şi gândurile ce se caută şi nu se găsesc, poate seara care va veni la fel de mohorâtă şi tristă, te va chema pe tine. Suntem departe unul de celălalt şi dulcea mea iluzie, dulcea mea speranţă, mă face să-mi fie dor de tine, iubirea mea… În mine e târziu şi e noapte iar liniştea pluteşte undeva în atmosfera încarcată de timp. E beznă şi e noapte eterna. Mă ascult şi parcă se zbate o lume în mine. E o lume flămândă de dor şi de tine... Şi totuşi mai există şi speranţă, dor şi şoapte... Gânduri, numai gânduri…
Înaintea mea e poate mai multă dorinţă decât a fost vreodată. Înaintea mea e necunoscutul. Trec zilele una câte una ducându-se în veşnicii. Îmi este teamă să privesc sau să gândesc înainte. Singurul gând pe care ţi-l pot trimite e acelaşi cu care am început: “mi-e dor de tine!”…
Te-am simţit şi te-am aşteptat în inimă ca o gară în care trenurile nu vroiau sa oprească. Dar tu? Aici te ascundeai când în nopţile mele te căutam cu disperare? Tocmai aici, în inima mea? Îţi promit că o să fie mereu ca acum. Iar în schimb, nu îti cer decât atât: să-mi oferi un mic adapost în inima ta, să mă laşi să adorm pe bratele tale, să nu mă întrebi de ce tac sau la ce mă gândesc… Dar mai ai timp să te răzgândeşti…
Te iubesc, poate suna banal, dar nu s-au scris alte vorbe pentru a descrie simţirea cea mai adâncă. Soarele şi luna, cerul şi pământul, stelele şi Universul, toate frumuseţile lumii cuprind aceste cuvinte. Te iubesc... Vechi şi nou, bătrân cât lumea şi tânăr totodată... Te iubesc pe tine pentru acum, pentru mai târziu, pentru amintirea iubirii... De ce iubirea doare? E o durere aparte, care doare, dar face bine. E rău să nu iubeşti...
Chipul tău?! E întruchiparea visului meu. De ce tu? O legendă spune că Dumnezeu a creat oamenii, bărbatul şi femeia, lipiţi. Un singur trup şi dintr-o eroare sau cine ştie de ce, a separat jumătăţile! De atunci jumătăţile rătăcesc pe lume căutând să refacă întregul. Ferice de cei care şi-o găsesc. Tu să fii jumătatea ?
Singurul lucru de care m-am temut şi mă tem întotdeauna, singurul lucru în faţa căruia am rămas dezarmat ca înaintea unui ceva necunoscut, îngrozitor, e răuatea . Prostia, prostia simplă, prostia ordinară pe care o întalneşti pe toate drumurile nu mi s-a părut niciodată periculoasă. Răutatea însă scapă oricăror arme, ea e unirea profundă a celei mai de jos prostii, cu tot ce are omul mai sălbatic şi mai vechi, mai neînfrânat ca pornire.... Şi din aceasta cauză oricare arme îndreptate împotriva ei se frânge, nemernica! Omul inteligent, omul care ştie că toate faptele sunt determinate de anumite cauze şi omul care nu poate fi rău, va găsi mereu o scuză, ca om şi nu ca fiară. De aceea bunăstarea adâncă si nemarginită este supremul «a fi bun».
Dragostea este ceva minunat... O tiranie dulce, fiindcă îndrăgostitul îşi îndură chinurile de bună voie. Dragostea e roua ce umezeşte la fel şi urzica şi liliacul. Dragostea porneşte din slăbiciune, ea nu se clădeşte după minciuni şi înşelătorii ale acestei lumi! Fără iubire e trist să fii om pentru că cel care iubeşte este pierdut în celălalt... Trăim totuşi într-o lume romantică şi totuşi, nu există romantism. Visăm să oferim un zâmbet şi o atenţie cuiva şi totuşi, nu se poate. Visăm cu ochii deschişi şi totuşi îi avem închişi de lacrimi. Iubim fără a fi iubiţi, dăm fără a primi ceva în schimb... Pentru ce? Pentru mai nimic. E mai bine să ne lăsăm în voia sorţii? NU!...
Cristi SANDA