vineri, 24 aprilie 2009

Pletele Sfintei Margareta (mai 2009)


Distribuţia:
Fata: Anca
Călugărul / Sculptorul: Florin
Prietenul fetei: Sebastian
Fata cu violoncelul: Rodica Bacalum
Doctorul: Jean Dina
Copilul: Adrian
Suport: DVCAM, 35 mm

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Poveste

-versiune reeditată-
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremea când puricele se potcovea cu peniţe de fier şi îmbâcsea tarabele, pe când porcii zburdau pe la conferinţe de presă şi muştele lingeau miere, Vulpea cea Şireată s-a gândit că nu ar fi rău dacă ar face un ziar. Şi cum singură i-ar fi fost destul de greu, cumătra l-a momit în combinaţie pe Urs. La fel ca-n poveste. Mai colorată decât un papagal, fiţuica s-ar fi putut intitula simplu: Arici-Pogonici.
Începutul s-a produs extrem de optimist. Pornind la drum cu un grup de dobitoace concediate din mai multe fabule, totul parea încântător. Iar optimismul se datora şi faptului că la cârmă fusese numit redactor-şef, Pantera Roz. Lucrurile au mers însă contrar aşteptărilor, încă de la primele reprize de orăcăieli seci. Cu tot ajutorul Maidanezului, venit şi el în echipă, treaba mergea prost. Supărată foc, Vulpea cea Şireată a recurs la felurite metode pentru a-şi stimula subalternii: promisiuni, discursuri, concedieri. Degeaba. După câteva numere soldate cu fiasco total, Arici-Pogonici n-a mai avut ocazia să colecteze praf pe tarabe. Boturile rele spun că motivul naufragiului ar fi fost un mic barbut intelectual iscat între Vulpe, Pantera Roz şi Maidanez. Acesta din urmă îşi făcuse un obicei din a-l păcăli frecvent pe Urs, în detrimentul intereselor Vulpii. În cele din urmă, umilul Maidanez a făcut în aşa fel încât între lamele foarfecelor să pice bietul... Urangutan. Iar finalul s-a consumat repede şi previzibil. Revoltaţi că nu sunt respectaţi pe măsura puturoşeniei lor şi că zarul nu pică aşa cum le-ar conveni, Maidanezul şi Urangutanul au părăsit arca fără explicaţii. La fel cum făcuseră mai înainte Hârciogul cel Bărbos, Catârul Libidinos, Lipitoarea Ruptă-n gură sau Cotoiul Jigărit. Destinaţia? Către locuri mai calde, populate de oameni milostivi şi mai uşor de sensibilizat.
Rămasă fără gaşcă în vremuri seci, Vulpea a recurs la o ultimă soluţie: vânzarea blănii Ursului şi convocarea în regim de urgenţă a domnului Bou. Devotat şi docil, dar greu de cap, Boul s-a scremut cumplit, să facă ceea ce făcea Vaca. Adică mare brânză. Zadarnic însă...
Prin urmare, Arici-Pogonici a disparut prematur din peisagistica universală iar limba română a rasuflat uşurată.
Iară eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea exact aşa cum este ea.
Morala: Dacă cineva vrea să ştie morala, nu trebuie decât să privească în jurul său. Situaţia a rămas neschimbată şi în zilele noastre. (va urma)
(octombrie 2003)