sâmbătă, 21 iunie 2008

American dream...

De multe ori se spune că pentru a descrie exact anumite lucruri, oameni ori fapte, nu s-au inventat cuvinte. Și este foarte adevărat. Iată mai jos un exemplu.
Mă aflu în cea mai bogată țară din lume. Pentru prima oară. Oameni mulți, toate rasele și națiile pământului. Climă tropicală, plante exotice, plaje perfecte, apă albăstruie, limpede, caldă. Puțin din Miami, contur de American dream...
Dincolo de filme sau de poveștile spuse de alții, realitatea este oarecum diferită. Nu foarte mult. Dar cu siguranță de aici, de la fața locului, se vede perfect întâi jumătatea PLINĂ a paharului. Și-atât. Abia după aceea, la fel de bine, cum nu se poate mai clar, este vizibilă mizeria în care trăiesc românii din România. Să fie limpede: tot amarul pe care îl îndură, este generat de minciuna în care se complac, asimilată ca și stare de normalitate! Omniprezentă și inevitabil necesară existenței lor cotidiene. O caracatiță care controlează totul. Simbioză perfectă între minciună și puturoșenie. Combinația pare decisivă și funcționează în stil barbar. De sus în jos, la tot pasul, practicată de toată lumea. De la cei care au fost votați recent, până la funcționarii statului, vânzătoarea de la magazin, vecinul de bloc, prietenul cel mai bun sau chiar femeia cu care-ți mănânci amarul...
Nu poți realiza aceste aspecte decât atunci când privești zgârie-norii construiți peste noapte, palmierii udați permanent, traficul fluent, străzile perfecte pe minim șase benzi, mall-urile luxoase, funcționarii publici profesioniști, lumea amabilă, zâmbitoare. Și multe altele... Nu poți înțelege de ce strictul necesar subzistenței noastre, pentru care tragem la jug zi lumină în România, este atât de ieftin aici. Un fel de floare la ureche. Nimeni nu cerșește, nimeni nu fură. Pentru cine calcă acest pământ al făgăduinței, nu există un alt scop în afară de muncă sau... turism. De ce așa?! Explicația este logică: aici, unde pedeapsa cu moartea te paște dacă sari calul, toată lumea muncește cinstit. Și este răsplătită pe merit. Nu ai să vezi nicăieri acei indivizi cu cefe groase sau nu, tunși scurt sau lățoși, dubioși sau prefăcuți, de care nu ai loc în București (și nu numai). Acești paraziții care nu fac altceva în afară de rele sau „combinații”, acești nemernici cu care Ceaușescu ar fi săpat o groază de canale, sunt tolerați de sistem și ținuți în spate de puținii oameni care mai lucrează cinstit în România. Acestor poveri li se adaugă jafurile de „oameni de afaceri”, care nu produc nimic dar trăiesc decent din mici învârteli (bijniță legală, furtișaguri și alte găinării), milogii de la colț de stradă, șomerii care nu au chef de muncă, pensionarii bolnavi sau obosiți prematur și studenții care „învață” carte toată viața... Într-un cuvânt, lenea acestor jigodii acceptate, coroborată cu minciuna unui sistem prost-gândit în mod deliberat, este motivul datorită căruia nivelul de trai din România nu se va schimba niciodată.
Dau un exemplu. Primul care îmi vine în minte. De pildă, aici, oamenii se odihnesc la umbra palmierilor. Calcă pe gazonul moale. Pe spațiul verde. Nu e fărădelege. Nimeni nu-i deranjează, nu sunt hărțuiți sau amendați de gardieni. În schimb, dacă cineva este prins conducând mașina după ce a consumat alcool, va fi, oare, amendat? I se va lua permisul? Nicidecum. În funcție de gradul de alcoolemie, va executa un anumit număr de zile de închisoare. Fără judecată, fără nicio excepție, fără clemență, fără intervenții. Iar pe lângă șoferul prins băut la volan, vor face pușcărie, fără șanse de scăpare, toate persoanele cu care acesta se afla în mașină. În Romania este exact invers. Vi se par anormale legile ăstora? Mie nu... Și o afirm cu convingere, pentru că am văzut cum devine cazul aici, în cea mai bogată și mai șmecheră țară din lume.
CRISTI SANDA

miercuri, 18 iunie 2008

Victoria lui Victor

***ATENŢIE! MATERIAL CU CONŢINUT... POLITIC.

Aşa cum era firesc, Victor Drăguşin a câştigat detaşat alegerile locale şi este noul primar al municipiului Alexandria. Legat de această bine-meritată victorie, nu sunt prea multe de comentat. Poate ar trebui menţionat doar că, numărul prietenilor lui Victor va creşte considerabil de acum încolo. O mulţime de "limbişti" din diverse domenii de activitate vor da buzna cu neruşinare în biroul proaspătului primar, pentru a cerşi încheierea vreunui contract de prestări servicii, vreo lucrare de executat sau cine ştie ce favor. Acest lucru se va produce cu siguranţă, mai ales că cei în cauză nu şi-au tocit degeaba limbile lungi, aspre şi păroase.
Milogi de toate soiurile, cu sau fără studii, mai mult sau mai puţin diplomaţi, vor ataca în forţă la coarda sensibilă a lui Drăguşin şi vor încerca să-l convingă că este dator să stea capră pentru a împăca verzele şi lupii.
Ţinând cont de toate acestea, să nu uiţi, Victore, că majoritatea populaţiei te-a ales pentru că are încredere în tine!... Nu le datorezi nimic "maneliştilor" care vor năvăli să te mulgă, sub pretextul că "te-au ajutat". Eşti dator în mod egal şi legal tuturor oamenilor care te-au votat sau nu. Adică oraşului Alexandria. Şi-atât. Pentru că victoria ta nu este doar a unora ("datorită unora")! Victoria ta este a tuturor.
CRISTI SANDA

joi, 5 iunie 2008

Made în România

Joe. Ora trei noaptea, la masă într-o cârciumă infectă. Muzică. În difuzoarele sparte, o manea de jale se repetă obsesiv, la volum maxim: «Ră-mâââââi cu mi-neeeeee/ Până-n zoooori de zi-iiiii…/ » Joe, ciufulit, cu nasul roşu şi privirea sticloasă, serveşte a nu-ştiu-câta bere, cu faţa la perete şi cu spatele la sala goală-goluţă. Aşa a apucat scaun. La fiecare refren lălăit, traieşte muzica la intensitate maximă şi se exteriorizează până la psihoză. Răcnind cât poate, se întoarce fioros către sala pustie: “Aoleuuuuuuuu! Vă omor pă toţi!…”

Neagra. Chelneriţă brunetă, 17 ani, angajată la negru, într-un restaurant oarecare. Câţiva clienţi comandă mici, dar Neagra nu ştie să-i frigă. Ca să iasă din impas, apelează la patron: “Domnu nea Nelu, puteţi să veniţi să faceţi neşte mici?”

Laborator. Comuna Plosca, 1996. Mirela, zisă Laborator, îmbrăcată în pantaloni tăiați cu lama și mâzgăliți intenționat cu acuarele, se pregatea să iasă din casă. Mă-sa, Maria: „Un te duci tu, fa, Mirelo, cu pantalonii ăia, să treci șoseaua cu ei, să te vază lumea, să râză dă noi, fa, mamă, fa!” Laborator: „Pân la magazin.” Maria: „Dă ce?” Laborator: „Să-mi iau și io ceva!” Maria: „Ce să-ți iei? ”Laborator: „Mmmm... să-mi iau ceva!” Maria: „Să-ți iei țigări, fa?” Laborator: ”Mmm... nu...... mmmda! Îhî... Îîî... Hî hî!” Mă-sa, Maria: „Țigări-te-ar dracii, maică, să te țigărească, că mi-ai mâncat sufletul, o să mă duc dracu la cimitir, să nu mai știu nimic (...), țigări-te-ar dracii să te țigărească astă șî mâine!...”

Petre Barosanu. Pândar la cimitir. “Băi! Să moară viaţa mea dacă vă mint: când intru la doişpe noaptea în cimitir şi ţip o dată, al dracu să fiu dacă mai mişcă fo unu! ”

Florea zis Gogu, fratele lui Documente. “Mie când îmi vine dracii, îmi pui două ciasuri la mâna stângă şi unul la piciorul drept şi-aşa ies pă centru. Iar dracii îmi vine la Paşti, la Anul Nou şi la votare… ”

CRISTI SANDA