sâmbătă, 19 ianuarie 2008

UTOPIE




Întâlnirea cu tine este pentru mine o adevărată sărbătoare. Zâmbetul tău, îmbrăţişările primite şi dăruite, vorbele rostite, reprezintă adevărate raze de soare ce aduc speranţă în sufletul meu. Suntem puternici şi ne împărtăşim visele şi gândurile. Este atât de plăcut!… Sunt mai curajos după fiecare revedere cu tine. Inima mea se umple de linişte, de pace, în timp ce simt fiorii unei forţe nemăsurate. Nu contează ce eşti, de unde vii sau unde te duci. Contează că eşti prietenul meu şi că legătura dintre noi este indestructibilă. Contează că am încredere în tine şi tu ai încredere în mine. Contează că mereu luptăm împreună, că suntem uniţi şi că nimeni nu ne poate învinge.
Aceste rânduri sunt pentru tine! Pentru cel care-mi eşti cu adevărat prieten. Oriunde te-ai afla, să ştii că îţi sunt aproape. Oricând gata de luptă, cu armele pregătite şi cu toţi oamenii mei gata să se sacrifice. Singuri împotriva tuturor, pentru că şi tu ai face la fel…
C.S.

miercuri, 9 ianuarie 2008

TRENUL VIETII















Notă: După acest material s-a realizat un slide (pps), care circulă pe Internet, sub acelaşi titlu.
Acum cîtva timp am vãzut un film care se numea „Lunga cãlãtorie cu trenul“. O peliculã româneascã, nu neapãrat foarte bunã, dar interesantã pentru cã viaţa era comparatã un tren aflat intr-o perpetuã deplasare, cãtre infinit, în neant. Şi am avut o revelaţie… Viaţa este dealtfel o cãlãtorie cu trenul. Mai lungã sau mai scurtã, dar în mod sigur o cãlãtorie pe parcursul cãreia toţi urcãm şi coboarîm din tren, fãrã a depinde de noi acest lucru. Urcãm şi coborâm mereu şi tot timpul existã surprize plãcute sau accidente în unele halte, tristeţe sau bucurie în altele.
Cãlãtoria începe pentru fiecare atunci cînd ne naştem şi urcãm în tren alãturi de oameni despre care credem cã ne vor însoţi pe tot parcursul deplasãrii. Aceştia sunt pãrinţii noştri. Din pãcate, adevãrul este altul. Ei coboarã la o staţie oarecare când ne aşteptãm mai puţin şi ne lasã fãrã dragostea, compania, prietenia sau afecţiunea lor. E drept cã în tren urcã alte persoane care vor ocupa un loc important în cãlãtoria noastrã. Acestea sunt fraţii, prietenii, colegii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care completeazã rândurile cãlãtorilor, privesc cãlãtoria ca pe o plimbare scurtã. Altele aduc numai tristeţe pe tot parcursul ei. Şi mai existã în tren cãlãtori care sînt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutor, celor care au nevoie de el. Aceştia sînt însã foarte rari.
Unii lasã în urma lor cînd coboarã un dor veşnic. Alţii urcã şi coboarã iar noi abia dacã i-am observat. Ne mirã faptul cã anumiţi pasageri pe care îi iubim cel mai mult, se mutã uneori în alt vagon, în cãutarea unui loc mai bun, mai cald şi lasându-ne singuri într-o anumitã etapã a cãlãtoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne putem împãca cu ideea şi ne strãduim cu încăpăţânare sã-i urmãm, înghesuindu-ne sã trecem în vagonul lor. Din pãcate, de cele mai multe ori, nu ne mai putem aşeza lângã ei deoarece locul este deja ocupat. Nu face nimic, aşa este traseul: plin de vise, deziluzii, provocãri, fantezii, speranţe şi despãrţiri. Depinde numai de noi în ce mãsurã reuşim sã ne facem cãlãtoria cât mai confortabilã, sã încercãm sã ieşim la capãt cu cei ce cãlãtoresc împreunã cu noi şi sã cãutãm ceea ce e mai bun în fiecare dintre ei. Sã ne aducem aminte cã în oricare etapã a cãlãtoriei poate exista un tovarãş de drum aflat în grea cumpãnã şi care are nevoie la rându-i de înţelegerea noastrã. Şi noi vom şovãi des şi ne e bine cînd existã cineva care sã ne înţeleagã...
Misterul cel mare al cãlãtoriei este cã niciodatã nu ştim însă când vom coborî definitiv din tren. Nici noi, nici cei ce cãlãtoresc alãturi de noi şi nici mãcar cel care stã pe locul de alãturi. Uneori mã sperie gândul cã aş putea coborî din tren înainte sã ajung la destinaţie. Mã cuprinde chiar disperarea. Sunt sigur cã despãrţirea de câţiva parteneri pe care i-am întâlnit de la început sau pe parcurs în mai mult sau mai puţin lunga cãlãtorie cu trenul, va fi extrem de dureroasã în oricare dintre situaţii Este trist sã-i lãsãm singuri pe lume pe cei mai dragi nouã. Unii dintr noi chiar speram cã la sfârşit îi vom revedea, când şi ei vor sosi în gara centralã, împliniţi, cu bagaje pe care nu le aveau atunci când au urcat în tren. Ceea ce ne face fericiţi este gândul cã şi noi am avut partea noastrã în sporirea bagajelor şi în creşterea valorii acestora.
Aşadar, dragi prieteni, trebuie sã ne strãduim sã avem o cãlãtorie cât mai bunã, să facem tot ce ne stă în putinţă, pentru ca la sfîrşit sã putem spune cã a meritat toatã osteneala. De asemenea, tot timpul, nu trebuie sã uitãm cã suntem datori sã încercãm a lãsa la coborâre locul gol şi plin de dor încãrcat doar cu amintiri frumoase pentru cei ce cãlãtoresc mai departe...
Tuturor celor care se aflã în tren cu mine le doresc o cãlãtorie fericitã, cât mai lungã şi plinã de peisaje superbe...

CRISTI SANDA