vineri, 23 septembrie 2011

Ce este temperatura de culoare?

Temperatura de culoare este temperatura la care trebuie incalzit un corp negru absolut pentru a genera o anumita forma a spectrului unei raze de lumina, daca ea este descompusa de o prisma.Lumina uzuala de interior are mult rosu si e standardizata la 3200 grade Kelvin; lumina standard solara are 5600 grade Kelvin si are culorile spectrului armonios realizate; lumina cerului albastru contine mult albastru si are peste 7000 de grade Kelvin.

duminică, 27 martie 2011

CASTING 2011

Casting distribuţie "Reţeta veşniciei".
Se caută actori pentru următoarele roluri:
Băiat-bărbat
Fată-femeie
La casting se pot înscrie şi amatori.
Condiţii: dicţie, expresivitate, ureche muzicală etc.
Vor primi raspuns numai e-mailurile care conţin CV`uri si fotografii.
Contact: cristisanda@yahoo.com

Titlu: Reţeta veşniciei
Genul: Psihologic/dramă
Durata: Scurt metraj
Regia: Cristi Sanda
Imaginea: Deborah Cayman
Scenariul: Rareş Jitariuc, Raluke Sas
După o povestire de Elisei Virgil
Suport: HDTV, 35 mm
Produced by Mario Sanchez (Kentucky inc.), Nelu Codrea (Unicom) Cory Sand (Etihad Airways)

Liviu Vasilica - Ultimul haiduc (2000)


Titlu: Liviu Vasilica - Ultimul haiduc (2000)
Un film de Cristi Sanda
Gen: Documentar
Durata: 8 min., 20 sec.
Suport: VHS
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Cory Sand
Film distins cu numeroase premii nationale si internationale in cadrul mai multor festivaluri desfasurate la vremea respectiva.

Ruina mortii (1999)


Titlu: Ruina mortii (scurt-metraj, 1999)
Un film de Cristi Sanda
Gen: Thriller
Durata: 8 min., 45 sec.
Suport: VHS
Distributia: Alina Profir, Mirel Manafu
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Cory Sand

vineri, 25 februarie 2011

Copiii apelor (2000)


Titlu: Copiii apelor (scurt-metraj, 2000)
Un film de Cristi Sanda si Rares Jitariuc
Gen: Drama
Durata: 8 min., 30 sec.
Suport: VHS
Distributia: Puiu Ardelean, Marcel Mirea, Alina Profir
Montaj: Aurel Badea
Producatori: Universitatea Media Pro Bucuresti, Augustin si Ity Cernea, Catalin Profir, Cory Sand
Film distins cu Premiului Special al juriului la Festivalul international de film Oberthausen (Germania)

Copiii apelor - nostimade (secvente comice, duble gresite, injuraturi, echipa de filmare).

vineri, 27 august 2010

B 107 KRY




23-24 august, noaptea de luni spre marți, până la Răsărit
Vama Veche, la Stuf, pe ringul de dans de pe plajă, în faţa bărcii.
Hint: fată brunetă (bronzată) ochi verzi-albaştri, priviri, prieten blond, dansuri, ardeleni cu accent puternic și prietenii lor (băiat tuns zero-fată blondă), doi băieți rezemați de barca de la Stuf, bere vărsată din sticlă, sticlă aruncată de un beţiv în bluza albă, colanţi rupţi pe şold, negri.
24 august, orele 23-24
Vama Veche, pe strada principală la cerşetorii muzicanţi şi în colţ la Şaorma Comunistă.
Hint: rochiță albastră, fată brunetă, băiat blond, împreună cu băiatul tuns zero și fata blondă, plimbare până la malul Mării Negre.
25 august, orele 12-13
Vama Veche, parcarea din spate de la Stuf.
Hint: B-107-KRY, cei doi băieți rezemaţi de barcă, fata brunetă în costum de baie portocaliu, băiatul blond, Ford albastru, geamuri negre.
Personajele descrise mai sus trebuie să se recunoască, să completeze povestirea si să trimită un e-mail la adresa cristisanda@yahoo.com ! ;)
...................................................UNDERCONSTRUCT............................................

luni, 22 martie 2010

Colindul morţii

Scenariu
[toate drepturile rezervate ©2010]
1. Interior cameră – zi
Un bărbat între 35-45 de ani în chiloţi până la genunchi, împodobeşte un brăduţ de plastic în miniatură aflat pe o măsuţă. Face doi paşi în spate, ridicând braţele din coate şi punându-şi mâinile în şolduri îşi admiră opera. Cu delicateţe rearanjează un fir de beteală, se retrage din nou şi zâmbeşte satisfăcut. Lângă măsuţă se află un fotoliu, se apropie de el, netezeşte cuvertura şi îndreaptă telecomanda aflată pe o măsuţă, astfel încât să fie perfect paralelă cu marginea. Iese din încăpere, fredonând în barbă : « Colinde, colinde, colinde, colinde... »
2. Interior bucătărie – zi
Intră în bucătărie, deschide frigiderul şi scoate o tăviţă cu prăjituri de cofetărie, desface ambalajul şi pleacă spre cameră.
3. Interior cameră – zi
Aşează prăjiturile pe măsuţa unde se află brăduţul, aliniază tăviţa simetric
cu marginile mesei. Se încruntă, se aşează în fotoliu şi încearcă să ajungă cu mâna la ele. Nu reuşeşte, se ridică şi trage măsuţa mai aproape, se aşează din nou. Acum le poate atinge, face gestul luării unei prăjituri şi o duce către gură, minând că ar mânca prăjitura. Cu mâna stângă în sus şi dreapta pe telecomandă, zâmbeşte fericit. Începe din nou să mormăie: « Colinde, colinde, colinde, colinde... »
4. Interior bucătărie – zi
Bărbatul manevrează cu atenţie fierul de călcat, având vârful limbii ieşit
puţin în colţul gurii. Este foarte concentrat asupra ceea ce face şi fruntea i se încreţeşte de încordare. Pe masă se află o pereche de şosete pe care se străduieşte să le calce cu dungă.
5. Interior cameră – seară
Caută în şifonier şi scoate un costum aflat pe un umeraş şi acoperit cu o
pungă de nailon; porneşte cu el spre bucătărie.
6. Interior bucătărie – seară
Agaţă costumul de uşă. Se aşează pe un scaun şi îşi trage cu grijă şosetele bine călcate, mişcă degetele satisfăcut. Se îmbracă meticulos, îşi leagă cravata şi se admiră puţin în vitrina dulapului cu vase. Porneşte spre uşă, dar se opreşte brusc. Îşi mai netezeşte costumul şi îşi aranjează nodul cravatei. În clipa în care păşeşte afară din bucătărie, în spatele lui, se aprinde lumina, o lumină celestă şi o voce profundă rosteşte : "Pandele!!!" « Cine m-mă stri-strigă? » Vocea profundă din nou : « Pandele !!!!!» Pandele continuă tremurând : « Ci… Cine, eu ? » Vocea : « Tu, Pandele ! » Bărbatul se întoarce şi descoperă că în bucătăria puternic luminată nu se află nimeni, caută cu privirea prin colţuri. Vocea : « Aici, Pandele !! » El se uită în direcţia unui vechi aparat de radio din care izvorăşte lumina şi întreabă scărpinându-se inconştient în ureche : « Eşti cine cred eu că eşti ?» Vocea venind din radio : « Da ! Şi scoate degetul din ureche, că nu-i frumos! Îţi aduc un mesaj ! »
Pandele îşi scoate degetul din ureche şi îl lipeşte de vipuşca pantalonilor: «Mie ?» Vocea : « Ţie, tu eşti Alesul! Astă-seară, la miezul nopţii trag obloanele ». Pandele: « Poftim ? » Vocea : « Închid tot circul, declar faliment, sfârşitul lumii, nu pricepi ? » Pandele cu faţa îngrozită : « De ce ? » Vocea : « Treaba mea! Ai aflat doar tu, să nu îndrăzneşti să mai spui la cineva! Pregăteşte-te! Fă ceea ce trebuie să faci! »
Lumina se stinge şi în întunericul comlet se aude cum bărbatul bâjbâie după întrerupător, se aprinde o lumină galbenă ca a unui bec de 75W. Pandele murmură : « Ceea ce trebuie... »
7.Interior cameră - seară
Aşezat pe fotoliu, concentrat, privind în gol Pandele se gândeşte profund. Deodată tresare cu ochii strălucind şi exclamă : « Colivă !! »
Faţa îşi schimbă expresia în dezamăgire, mormăie : « Nu, păi de Crăciun ? Se poate ... ?» Cade din nou în starea de meditaţie cu ochii pierduţi, brusc trăsăturile i se luminează şi zâmbeşte cald.
8. Interior scară bloc la un etaj – seară
Cu o tavă de prăjiturele în mână, coboară la etajul de dedesubt. Se opreşte în faţa unei uşă, sună, deschide o doamnă strident machiată. Îl pofteşte în casă cu un gest elegant : « Aaa ! Domnul Pandele Spătaru ! Bonsoar lu’ Crăciun! Poftiţi înăuntru! » El foindu-se şi bâţâindu-se de pe un picior pe altul : « Nu, doamnă Ciochiţa, am venit să vă aduc un mic dar !» şi întinde tăviţa. Ea zâmbeşte: « Mersi ! » Pandele vorbeşte parcă cu greutate: « Ştiţi, anul trecut când cu inundaţia…» Ea mirată : « Da... » Pandele : « Când s-a revărsat closetul...” Ea bănuitoare: “Daa!? “ Pandele: “... de a trebuit să vă mutaţi o săptămână din cauza mirosului...“ Ea se încruntă : “Aşea!” Pandele: “... şi v-a murit şi pisica?» Ea şi mai încruntată : « Daaa ?!» Pandele spăşit: «Eu am fost, mi-am scăpat chiloţii în WC şi-am tras apa! Aş dori să mă iertaţi...» Ea îi aruncă tava cu prăjituri în faţă: « Ştiam eu !!! Porcule ! Imbecilule ! Nu acum... dar după sărbători eşti bun de plată, am zugrăvit tot şi biata Puffy era siameză !!!...» -trânteşte uşa. Pandele ridică din umeri şi porneşte pe scări în jos.
9. Interior scară bloc etaj I – seară
Pandele sună îndelung la uşa din dreapta. Iese cel din apartamentul de vis-a-vis, o matahală de om,cu barbă şi cu plete : « Aaa, Pandele Spătaru! Mai insistă că nea’ Gogu e cam surd!” Pantea continuă să sune până când în uşă apare un bătrânel cu o şapcă trasă peste urechi. Pandele cu o faţă tristă: „Nea’ Gogule, porumbeii dumneavoastră… Mi-au umplut balconul de găinaţ.” Declamă: „Eu i-am otrăvit!!!” Nea’ Gogu cu o faţă nedumerită: „Ce spui?” Pandele strigă silabisind: „Eu am o-tră-vit po-rum-be-ii!!” Bătrânul: „Aaaaa, da, da!” Şi-apoi completează scurt: “Eu n-am porumbei.”
O mână cade pe umărul lui Pandele. E a vecinului bărbos, care cu o faţă cruntă spune : „Porumbeii erau ai mei, Spătare!”
Un pumn uriaş se ridică şi coboară, se face întuneric.
10.Interior cameră – noapte
Pandele stă pe marginea fotoliului ţinând o compresă pe ochiul stâng. Dă din cap dezamăgit. Pendula de pe perete bate miezul nopţii; Pandele scapă compresa de pe ochi. În bucătărie se aprinde lumina şi în uşă apare un individ în salopetă neagră ţinând în mână o cheie franceză. Pandele cu privirea pierdută bânguie: „E instalatorul…! E instalatorul lu` madam Ciochiţa.” Personajul intră în cameră legănând cheia franceză: „Sunt îngerul morţii, am venit să-ţi închid robinetul!” Pandele îl priveşte brusc contrariat: ”Dar parcă aveaţi o coasă…” Individul: ”Ţin şi eu pasul cu epoca. Ei, te-ai pregătit? Am înţeles că ai fost avertizat.” Pandele panicat: „Am încercat, dar n-am avut timp!” Individul se apropie şi ridică cheia franceză, se aud clopote. Pandele ţipă. Clopotele se transformă în clopoţelul soneriei. Pandele se trezeşte brusc din somn, pe fotoliu. Se uită la ceas. E doisprezece fără un minut. Resemnat se ridică şi se îndreaptă spre uşa de la intrare. O deschide. Pe hol vedem un grup de copii cântând :”Ne daţi ori nu ne daţi?” Pandele zâmbeşte larg, cu gura până la urechi, fericit: ”Vă dau, cum să nu vă dau…”- şi îngână uşor, doar pentru el: “Colinde, colinde, colinde, colinde…”
Rareş Jitariuc, Cristi Sanda

luni, 15 martie 2010

ŞAH LA NEBUN

(decupaj regizoral, versiune incipientă)
[toate drepturile rezervate ©2010]
SECVENŢA 1 EXTERIOR ŞOSEA
1G O maşină oprită pe marginea din dreapta a drumului.(PLONGEE)
2D Un picior încălţat cu bocanc izbeşte roata din faţă a maşinii, sar bucăţi de zăpadă.
3G Bărbatul se indepărtează de maşină încercând să folosească telefonul mobil. (PLONGEE)
4P Continuă să înainteze hotărât; îşi bagă mobilul în buzunarul de la haină. (TRAV ÎNAPOI, URMĂRIRE , DE FAPT)
5G Înaintează pe şosea, în depărtare se vede o casă izolată din hornul căreia iese fum.(SEMIPLONGEE)
6P Bărbatul bate la poartă. Nimic.(AMORSĂ EL)
7D Mâna sa înroşită de frig bate încă o dată, mai tare.Nimic.
8Î Deschide poarta şi intră în curte, curtea e plina de vechituri.Se deschide uşa casei şi iese un bărbat.
9P E nebărbierit are pungi sub ochi plescăie nemulţumit; are o şapcă pe cap, o un pulovăr găurit, vreo două perechi de izmene
ciorapi groşi de lână traşi peste ele iar în picioare are nişte pantofi scâlciaţi fără şireturi.(LIFT SUS-JOS)
10P Tânărul întreabă frecându-şi mâinile de frig: - Ai dumneata un telefon pe-aici?
11Î-G Bărbosul îl priveşte nedumerit se scarpină în turul izmenelor, ridică din umeri clipeşte buimac şi îşi aţinteşte privirea spre un stâlp de lemn în varful căruia se văd un snop de cabluri smulse brutal. (PAN DIAGONAL S-D, UNGHI SUBIECTIV TÂNĂR)
12P Tînărul se freacă la ochi descurajat: - Da semnalu la mobil unde începe să fie.. ştii?
13P Bărbosul repetă mişcarea arătând cu privirea spre stâlp.
14P Tânărul priveşte incredul înspre stâlp.
15P Vârful stâlpului , vântul mişcă sârmele răsucite.
SECVENȚA 2, INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
16D O tablă de şah pe care se desfăşoară o partidă. Poziţia exactă nu se distinge. Piesele lucesc pe tabla lăcuită.(TRAV CIRCULAR, MACRO, UŞOR PLONGEE)
17P Un copil priveşte în jos spre piese, după câteva secunde ridică privirea spre adversarul său. Are figura tristă şi zâmbeşte cu amărăciune. (AMORSĂ ADVERSAR)
18P Adversarul pe care îl descoperim a fi acelaşi om îi răspunde cu un zâmbet larg: - De ce mai eşti trist ?(AMORSĂ EL)
19M Mâna lui, cu o mănuşă albă muta o piesă pe tablă ajungând într-o
poziţie clară de mat. (PLONGEE FF ACCENTUAT)
20D Un deget în mănuşă albă răstoarnă regele alb făcând gestul înfrângerii.
21C El îl priveşte mânios: - Eu am întrebat primul !
22C Adversarul îl priveşte zâmbind imitându-l uşor batjocoritor : - Eu am întrebat primul !
23D El, detaliu ochi: - Eu am întrebat primul !
24D Adversarul, detaliu gură, schimonosită: - Eu am întrebat primul !
SECVENŢA 3, EXTERIOR /INTERIOR, STÂLP – HOL APARTAMENT,
(dialog, split screen)
25P EL- Alo…mă auzi?
26P EA- Foarte rău…unde ești?
27P EL- La vreo doi kilometri de sat…nu prea am semnal la telefon… s-a stricat mașina…merg pe jos de aici..
28P EA- S-a stricat ? Unde ești ?....Când ajungi?...
29P EL- Păi…lasă că te sun mai târziu… de jos (privește în jos).
30P EA- De jos?!?! Nu pricep?!??...
31G Se vede casa, lângă casă stâlpul pe care se află tânărul iar în fundal câmpia nesfârșită.
VOCEA LUI DIN OFF: - Întârziu un pic…nu te îngrijora te sun cum ajung…(se aude tonul de terminare a convorbirii, rămâne doar vântul)…jos…
SECVENȚA 3, EXTERIOR, ȘOSEA, SEARA
32P Înaintează pe șosea, vântul suflă puternic făcându-l să se clatine
33Î Se oprește să-și încheie mai bine haina, privește înapoi și pornește din nou.
34P Ghemuit lângă o piatră kilometrică se chinuiește să aprindă o țigară.
Scapă bricheta, o ridică și înceară din nou. (FLASH simultan cu scânteia brichetei)
SECVENȚA 4, INTERIOR BIROU/DORMITOR
35M Așezat la un biroul utilat al unei agenții tânărul privește spre o persoană care îi vorbește din fața biroului, e îmbrăcat la costum,umbra celui din fața sa îi acoperă din când în când fața.
VOCE: - …după cum știi prea bine am întâmpinat dificultăți în promovarea noilor produse iar piața...
36G-M Interiorul unui dormitor, mobilat elegant dar neostentativ, el și ea stau pe un pat dublu și mănâncă înghețată din cupe. Ea se ridică îl ridică și pe el până ajung față în față, pune înghețata la o parte: EA – Poți fii serios un pic?
37 M La birou, tânărul ascultă mai departe: VOCE:-…din păcate noile investiții pe care contam nu au venit la timp și nevoia de a raționaliza resursele…
38M EA - Acum că ne descurcăm și noi mai bine ..șiii… că te-ai hotărât să facem Crăciunul la ai mei….șiii…am și eu un cadou pentru tine ..
39M La birou.Tânărul. VOCE:- …sper că înțelegi că e o măsură impusă de condițiile economice actuale…
40M EA: - …cred că vom avea un copil…!!!
41M La birou. Tânărul. VOCE:-…sa treci pe la contabilitate să iei ultimul plic…am adăugat un mic bonus așa …să nu ne despărțim supărați... he he he…
42P Fața ei îl privește zâmbind cu ochii stralucitori… EA: - Nu te bucuri.??!!
SECVENȚA 5, EXTERIOR SEARA ȘOSEA
43G Omul de la stâlp îl cară în spate pe băiat înapoi spre mica gospodărie.
SECVENȚA 6, INTERIOR ATELIER DULGHER
44G Un bărbat în vârstă de aprox. 65 ani stă pe un scăunel, doar într-un
maieu şi se bărbiereşte. Are în faţă pe un alt scaun , cu spătar o
oglindă şi un vas cu apă. Vorbește cu propria-i imagine gesticulând cu
aparatul plin de clăbuc. BĂRBATUL: - Bun băiat Victor ăsta, nu bleg ca taică-său, Dumnezeu să-l odihnească...
45C Mânuiește aparatul cu dexteritate: BĂRBATUL: ...ăsta micu are cap, face afaceri la București...
46D Bate aparatul de marginea ligheanului.
47P Se studiază în oglinda ciobită pipăindu-și fața, se examinează sub ochi, în nări :
BĂRBATUL:...acu vine înapoi acasă, la moșia lu ta-su, frate-meu blegu, Dumnezeu să-l ierte.
48Î Îmbrăcat la costum, în picioare, îşi piaptănă părul rărit. Potriveşte oglinda la nivelul capului .
49P Îşi pipăie faţa ridată şi închide ochii cu tristeţe.
(AMORSĂ EL, IMAGINEA DIN OGLINDĂ) OFF: „Cu toții vin pe la mine da nu de drag…”
SECVENȚA 7, EXTERIOR SAT
50G Bătrânul închide poarta în urma lui, pe poartă se vede o firmă: POMPE FUNEBRE – FLORARIE
SECVENȚA 8, INTERIOR APARTAMENT
51Î Fata stă în fotoliu și privește la ceas.
52P Întinsă pe burtă schimbă posturile la TV fara a se opri la nici unul.
53G Se ridică și pune telefonul la încărcat.
54D Ecranul telefonului cu mesajul BATERIE ÎNCĂRCATĂ
55P Încearcă să dea un telefon. Aruncă telefonul pe pat.
56Î Face o cafea în bucătărie.
57D Ecranul ceasului arată ora 03:00
58P Ibricul de cafea e gol pe aragaz, puțină cafea a stropit emailul alb.
59M Fata adormită pe pat.(TRAV S-D)
SECVENȚA 9, SAT, INTERIOR BUCĂTĂRIE
60G Bătrânul aranjează o masă pentru două persoane.(PLONGEE)
61D Aliniază cu grijă tacâmurile în dreptul farfuriilor.
62Î Așează pe masă o sticlă de țuică apoi cu grijă două pahare.
63D Se uită prin pahar verificând dacă e curat, lipindu-l de ochiul drept
64P Se uită la ceas și se așează pe scaun.
65G Își toarnă un pahar și îl duce la gură.
66M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.CONTRA PLONGEE
67M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.Sticla e mai goală. CONTRA PLONGEE
68M Prin sticlă vedem cum mai bea un pahar.Sticla e mai goală. CONTRA PLONGEE
69M Doarme cu capul pe masă.Sticla e goală și răsturnată.
SECVENȚA 10, INTERIOR
70P Victor deschide ochii și clipește amețit.
71Î Privește în jur, interiorul e sarac, luminat de un bec galben, în
dreptul ușii îl descoperă pe individul în izmene. (UNGHI SUBIECTIV,PAN S-D)
72G Încearcă să se ridice dar cade înapoi pe patul acoperit cu pături decolorate se prinde cu mâinile de cap și se lasă într-o parte. Individul se așează lângă el și îl acoperă cu o pătură. (PLONGEE)
73P Stă culcat intr-o rână, fruntea-i e acoperită de sudoare. Închide ochii.
SECVENȚA 11, EXTERIOR
74G Un dric înaintează pe un drum de câmpie, vedem că e condus de un copil
75Î Victor îi face semn, dricul oprește în fața lui.
76G Dricul înaintează în sat, în faţa fiecărei porţi se află câte o cruce din lemn. (AMORSĂ CEI DOI, TRAV LINIAR,PLONGEE)
77P Victor priveşte de o parte şi de alta a uliţei.(CONTRAPLONGEE)
78G Dricul se opreşte in faţa unei porţi împodobite cu panglici colorate. (PLONGEE)
79G De pe capră el vede în depărtare pe drum un biciclist cu o pălărie demodată , după el aleargă o fată care strigă. FATA: „Omule… băi omule!” Biciclistul îi răspunde cu aceleaşi vorbe. Apropiindu-se de dric dispar amândoi. (EFECT ENCHENE, EFECT SUNET PE VOCE)
80M Victor îl privește întrebător pe copil Victor: - Trebuie să merg acolo?
Copilul zâmbește: - Doar pentru asta ai venit, nu te lăsa acum! (CONTRAPLONGEE)
SECVENŢA 12, EXTERIOR CURTE
81G În curte la o masă lungă, de nuntă, sunt aşezate mai multe persoane de vârste diferite. La intrarea lui se ridică în picioare şi îl salută cu paharele .În capul mesei e mireasa , cu văl.
(UŞOR PLONGEE, UNGHI SUBIECTIV)
82P Camera se deplasează de-a lungul mesei se văd toţi comesenii la prim plan.(TRAV LINIAR PE MASĂ)
83P Aceiaşi mişcare pe partea opusă a mesei. (TRAV LINIAR PE MASĂ, SĂRITURA AX)
(Pe cele doua cadre voce off): VOCEA FETEI CARE ALERGA DUPĂ BICICLETĂ:
„Omule… băi omule!” (EFECT SUNET, DEPARTARE; ECOU)
84G Comesenii îl salută din nou de data asta fără să se mai ridice în picioare. (UNGHI SUBIECTIV)
85P-Î El îşi acoperă ochii cu palmele se întoarce şi iese din curte.
SECVENŢA 13, INTERIOR SEMIÎNTUNERIC
86M Adversarul rearanjează piesele pe tabla de şah.
87D Mâna lui înmănuşată pune ultimii pioni în poziţia iniţială.
88P Copilul are ochii acoperiţi cu palmele.
89P Adversarul îl priveşte zâmbind.
90M El îşi coboară mâinile din dreptul ochilor, se uită la tabla de şah.
91D Mută pionul alb începând o nouă partidă.
SECVENȚA 14, INTERIOR MAȘINĂ, DIMINEAȚĂ
92P Fata privește pe geam la peisajul monoton care se desfășoară în fața sa.Se întoarce spre șofer și întreabă: - Cât mai e?
93P Șoferul răspunde: - Vreo 2-3 km.
94G Pe dreapta se vede mașina lui Victor. Fata izbucnește: - Uite-l aici!
95G Cei doi ies din mașină și o înconjoară pe a lui Victor. Șoferul clatină din cap a negare.
96P Fata își ține fața în palme.
97G În fața casei izolate se află un dric. Mașina se oprește.(AMORSĂ EA)
SECVENȚA 15, INTERIOR CASĂ
98 G În cameră Victor și batrânul stau pe pat, individul în izmene în picioare; intră fata și se repede la el.
99M Îi prinde mâinile între ale ei și începe să plângă: - Victore, ce-ai pățit..?
100P El zâmbește obosit: - Nimic ireparabil... Face semn spre bătrânul care se uita curios... El e unchiul meu, ea e... Laura fata de care am vorbit atât... Laura el a venit să mă.., ridică din umeri ... remorcheze...
SECVENȚA 16, EXTERIOR
101M Cei trei stau pe capra dricului, în spatele lor se întinde câmpia cenușie.
Victor o ține pe Laura de umeri ea stă ghemuită la pieptul lui. Unchiul ține hățurile.
102G Se vede șoseaua pe care se profilează dricul de care e legată mașina lui Victor. Înaintează spre răsărit.(CONTREJOUR)
103Î Individul zdrențăros stă rezemat de ușa casei și privește lung după ei. Lângă el e copilul care are în mână o floare roșie contrastând cu tot gri-ul din jur. Ia floarea râde tâmp spre copil și intră în casă.
După un scenariu de Rareş Jitariuc şi Cristi Sanda, noiembrie 2009

luni, 22 februarie 2010

Rares Jitariuc (25 ian.1978 - 20 feb.2010)

Regizor, scenarist, scriitor, ziarist, poet, filosof, publicist, profesor, narator, editor, operator imagine etc.
Coleg si cel mai bun prieten.
Jitariuc Calin Rares, Satu Mare.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

marți, 9 februarie 2010

Pletele Sfintei Margareta - Nostimade

Fazele comice de la filmarile scurt-metrajului "Pletele Sfintei Margareta", mai 2009. Scenariul si regia, Rares Jitariuc.


Nostimadele de la filmarile scurt metrajului Pletele Sfintei Margareta, le puteti viziona in versiune integrala (doua parti), accesand linkurile de mai jos:
Nostimade partea 1 (versiunea integrala)

Nostimade partea a 2 a (versiunea integrala)

duminică, 24 ianuarie 2010

Nimic nu e vesnic (2010)

Un film de CristiSanda
„Nimic nu e vesnic” este un scurt-metraj care provine din materialul sau mai bine zis din probele filmate pe care cei patru actori amatori le-au sustinut la castingul pentru pelicula „Reteta vesniciei”.
Axat pe simbolistica, filmuletul prezinta initial viata banala a unei familii (patru persoane), ce ar putea fi schimbata de acel necunoscut de care, subliminal sau nu, ei se tem.
Viata este o scurta pauza intre doua inexistente, dar depinde de fiecare cum ne bucuram de acesta pauza, de ceea ce facem cu ea, de cat de mult ne dorim sa traim clipa.Totul se poate schimba oricand iar aceasta probabilitate genereaza teama. Intrebarea lor „Tu cine esti?”, cat si raspunsul pe care si-l dau singuri in oglinda, nu este o chestionare a constiintei, ci reactia la grija fatza de ceea ce sunt si de ceea ce le rezerva viitorul, in momentul in care hazardul ar putea interveni drastic, in mod inevitabil.
In timp ce personajul masculin traieste clipa si se bucura alaturi de copii, personajul feminin pare a avea trairi in antiteza, pe care reuseste sa le imprime si celorlalti membri ai familiei.
Viata este trecatoare, ocaziile unice pe care le pierdem se ivesc doar o data si ne dam seama de ceea ce am pierdut, prea tarziu sau deloc ... Trenul reprezinta, sansa care a trecut. Copacul taiat, prabusirea. Cadrul final cu cele patru linii care se unesc, familia, destinul....

In curand voi incepe filmarile la „Reteta vesniciei”...

NIMIC NU E VESNIC (2010)



Genul: Scurt-metraj, fictiune
Durata: 4`47 sec.
Suport: DVCAM, HDTV
Perioada de filmare: 2zile (13-14 dec.2009)

Producator general: Cory Sand
Montajul: Cristian Topuzu
Imaginea: Cristi Sanda si Dan Niculae
Muzica: Jean Dina-Covaci

Multumiri domnului Ion Codrea (Unicom Turnu Magurele) si tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui film!

marți, 4 august 2009

Reţeta veşniciei

Mă uit în oglindă. Încep să conversez cu cel
din faţa mea. Pare mai trist decât mine… Îl
întreb de ce. Şi el mă întreabă de ce. Îi zic: “Eu
te-am întrebat primul!” Îmi răspunde: “Eu te-am
întrebat primul…”
Am 43 de ani… Ieri, aveam foarte puţini….
Mâine, voi avea foarte mulţi… Poimâine, nu
mai exist…
Îmi amintesc de copilărie. De uliţă. De
oamenii de pe uliţă. Tatăl meu, un tip extrem
de energic. Rupea la un meci de fotbal cu
prietenii o pereche de pantofi. A scris versuri şi
era un tenor excepţional. Peste fire de
pretenţios. Căuta în fiecare fracţiune de
secundă idealul şi suferea pentru orice jignire
care i se aducea pe nedrept. Acum, are 65 de
ani. Încearcă să-şi acopere chelia cu părul mai
lung din părţi. “Dacă n-aş mai avea nici părul
ăsta, nu ştiu ce m-aş face!” “Păi, de ce, tată?”,
îi zic eu. “Îmi vine să urlu că îmbătrânesc…”,
îmi răspunde oftând din tot sufletul. “Mi-e foc
rău de fetele tale că n-o să le mai văd…”,
conchide.
Mă uit în continuare în oglindă şi fac o
socoteală simplă: dacă aş trăi normal, sunt la
jumătatea vieţii. Tatăl meu ar mai avea 16-18
ani… Mamaia a murit la vârsta de 89 de ani.
Tataia, la 88…
Intru pe uliţa unde m-am născut. Până să
ajung la ai mei, mai spre deal, cum spunem
noi, încep să număr câţi au mai rămas… Pe
dreapta: mama tuşii Valerica a murit. Lângă
ea, în urmă cu peste 20 de ani, la vârsta de
zece ani, a murit fata lui Cojoacă. Bolnavă de
inimă. De câte ori se întorcea taică-meu cu
bicicleta de la gară, ea îi ieşea înainte şi,
râzând toată, în fiecare zi îi zicea aceleaşi
cuvinte: “Omule, băi, omule!!!” Tatăl meu îi
răspundea cu aceleaşi cuvinte… Urmează
Durlea. Au murit amândoi. Ea era oarbă din
tinereţe. El n-a părăsit-o niciodată. A îngrijit-o
cu cea mai mare dragoste. Lângă familia
Durlea stă Marian. E mai mare cu an ca mine.
Soră-sa, măritată la Buftea, a alunecat într-un
cazan cu apă fierbinte şi a murit. Era
frumoasă… A murit şi taică-său, nea Costică.
Vizavi, Lina lui Zvâcan, femeie bătrână, a fost
violată, apoi omorâtă, în pădurea de la
marginea satului, de un tip de 20 de ani, unul
de-al lui Recu… La numai 55 de ani s-a stins
din viaţă şi tanti Lisandra. A avut cancer… Şi
Florica lui Gheorghiţă a murit. A avut rinichii
putrezi. La 24 de ani.
Mă opresc în drum şi mă uit în ţărână… Nu
vreau să mai ştiu nimic… Câte roţi de dric au
măcinat această pulbere pe care eu, în
copilăria mea, împreună cu alţi prieteni, o
adunam în muşuroaie şi ne jucam “de-a
pepenii şi paznicul”?
În acelaşi interval de timp, în care
personajele copilăriei mele au dispărut unul
câte unul, la vârste diferite, din cauze diferite,
au mai murit preşedinţi de stat, celebrităţi,
savanţi… Şi ei, la vârste diferite, din cauze
diferite…
Încerc să-l privesc în ochi pe cel din
oglindă. Are şi el barba înspicată. Îmi spune:
“Mâine, poimâine, primesc un telefon şi un
vecin mă anunţă că a murit unul dintre
părinţi…” “După aceea, urmăm şi noi…”, i se
aude vocea tristă.
Mă adresez celui din oglindă: “Cred că cel
mai rău este când observi la copilul tău primul
fir de păr alb…” Exact la fel îmi răspunde şi el,
în acelaşi timp…
Mă uit insistent în oglindă şi observ cum cel
din faţa mea, foarte concentrat, rosteşte ceva:
“Dacă în viaţă facem eforturi pentru un viitor,
pentru o carieră, cu sacrificii vădite, înseamnă
că trebuie să existe şi un viitor al vieţii… E
imposibil să murim pentru totdeauna… Suntem
prea complecşi; trebuie găsită şi o reţetă a
veşniciei, aici, pe pământ…
Mă gândeam că, spre exemplu, o echipă de
ingineri experţi, dacă ar examina la un moment
dat un televizor color şi i-ar măsura piesă cu
piesă înregistrând orice amănunt, ca după
aceea să-l arunce în foc, cu schema pe masă
realizată în urma acestor măsurători perfecte,
ar putea realiza un televizor identic cu primul.
Cu aceleaşi defecte şi calităţi: din jumătate în
jumătate de oră apare pentru trei secunde şi
patru zecimi de secundă o dungă pe mijloc; o
diodă se încălzeşte, după douăsprezece ore
de funcţionare, la temperatura exactă de 42 de
grade; zgârietura de pe carcasă se poate
observa numai la microscop… Etc., etc..
Atunci, Dumnezeu, care este Creatorul, nu
ne poate învia?!
Reţeta veşniciei este căutarea obiectivă a
lui Dumnezeu în fiecare secundă a trăirii
noastre conştiente. că trebuie să existe şi un viitor al vieţii… E
imposibil să murim pentru totdeauna… Suntem
prea complecşi; trebuie găsită şi o reţetă a
veşniciei, aici, pe pământ…
Mă gândeam că, spre exemplu, o echipă de
ingineri experţi, dacă ar examina la un moment
dat un televizor color şi i-ar măsura piesă cu
piesă înregistrând orice amănunt, ca după
aceea să-l arunce în foc, cu schema pe masă
realizată în urma acestor măsurători perfecte,
ar putea realiza un televizor identic cu primul.
Cu aceleaşi defecte şi calităţi: din jumătate în
jumătate de oră apare pentru trei secunde şi
patru zecimi de secundă o dungă pe mijloc; o
diodă se încălzeşte, după douăsprezece ore
de funcţionare, la temperatura exactă de 42 de
grade; zgârietura de pe carcasă se poate
observa numai la microscop… Etc., etc..
Atunci, Dumnezeu, care este Creatorul, nu
ne poate învia?!
Reţeta veşniciei este căutarea obiectivă a
lui Dumnezeu în fiecare secundă a trăirii
noastre conştiente.
Elise Virgil

sâmbătă, 27 iunie 2009

CRIZĂ contra CRIZĂ

Sunt încă tânăr. Ca vinul. Am în dreapta un lighean plin de speranţe şi jur că nu mai înjur niciun om fară acordul lui. Mama e plină de indispoziţie până la genunchi. Îmi dă o palmă. Tata visează dedicaţii şi animatoare. Mă gândesc să donez colecţia de lame deja folosite, grădiniţei cu program prelungit de chinuri. Acolo, pe grilajul de fier, sunt urme proaspete de capete sparte. Bat cu piciorul în pământ. Credeam că sunt primul, dar stilul meu e deja în programa preşcolară. Şterg febril grilajul şi, normal, a început să plouă. O ploaie obişnuită prin părţile astea: ochi şi urechi, bucăţi de limbă de fumător, inimi tatuate cu Rîmaru reloaded. Degetul meu mijlociu desenează un centaur uriaş pe o bucată de sfârc obraznic şi ţuguiat. Probabil, de la o prospătură transpirată de aşteptare. Baleiez accentul pe cornul uriaş, ca un violoncelist pe cea mai subţire coardă. De fapt, îmi e poftă de nemurire, dar la chioşc e închis după prânz. Vânzătorul de graluri doarme la el în magherniţă, pe un fotoliu mov, ofilind vise erotice. Aşa i se întîmpla de când la crâşma din piaţă se servesc bucăţi de lună la gratar cu sos de raze solare. Ligheanul... l-am găsit lângă taraba cu mici mari. La început era gol. După ce m-am îmbatat cu zâmbetul grataragiţei, am luat pentru acasă, o duşcă din distribuitoarea de manţocării. Din ligheanul meu ies suflete gestante, îmbrăcate elegant, ca pentru priveghiul unui gard viu mort. Mama, ofticată din ce în ce mai dens, o ţine pe-a ei: la varsta ta, alţi copii dezgroapă mortii şi îi invaţă Linux. Tu o arzi prost cu fete slabe, tatuate pe pubis - love me tender... Sau cu băieţii de cartier care vând unghii cu tot cu degete, la bucată. Băieţi pasionaţi de adrenalina şi viteza cailor verzi pe pereţi. Înghit pe nemestecate palma maică-mii, o palmă cicatrizată de oftica ei perpetuă şi congenitală. Plec. Mă retrag în coteţul cîinelui, care tocmai şi-a luat lumea în cap. A fugit de acasă să-şi caute norocul. Meditez. Unu si cu unu mi-e tot una. Mi-e indiferent dacă oamenii fac sex sau desenează vise irealizabile. M-am născut într-un oraş fără perspective, dar fumez ţigări americane şi curve pervers de rafinate. Mândru de mine, tata îmi mai dă şi el o palmă. O s-o ascult pe mama. Vreau să ma fac artist. Pâna una alta, îmi scot “Coca-Cola” din buzunar şi anesteziez orice urmă de dragoste.
Voi pleca să-mi caut câinele...

duminică, 17 mai 2009

Making off - foto

Pletele Sfintei Margareta (mai 2009)












Mulţumesc celor care au contribuit la realizarea acestui film!
Cristi Sanda

vineri, 24 aprilie 2009

Pletele Sfintei Margareta (mai 2009)


Distribuţia:
Fata: Anca
Călugărul / Sculptorul: Florin
Prietenul fetei: Sebastian
Fata cu violoncelul: Rodica Bacalum
Doctorul: Jean Dina
Copilul: Adrian
Suport: DVCAM, 35 mm

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Poveste

-versiune reeditată-
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremea când puricele se potcovea cu peniţe de fier şi îmbâcsea tarabele, pe când porcii zburdau pe la conferinţe de presă şi muştele lingeau miere, Vulpea cea Şireată s-a gândit că nu ar fi rău dacă ar face un ziar. Şi cum singură i-ar fi fost destul de greu, cumătra l-a momit în combinaţie pe Urs. La fel ca-n poveste. Mai colorată decât un papagal, fiţuica s-ar fi putut intitula simplu: Arici-Pogonici.
Începutul s-a produs extrem de optimist. Pornind la drum cu un grup de dobitoace concediate din mai multe fabule, totul parea încântător. Iar optimismul se datora şi faptului că la cârmă fusese numit redactor-şef, Pantera Roz. Lucrurile au mers însă contrar aşteptărilor, încă de la primele reprize de orăcăieli seci. Cu tot ajutorul Maidanezului, venit şi el în echipă, treaba mergea prost. Supărată foc, Vulpea cea Şireată a recurs la felurite metode pentru a-şi stimula subalternii: promisiuni, discursuri, concedieri. Degeaba. După câteva numere soldate cu fiasco total, Arici-Pogonici n-a mai avut ocazia să colecteze praf pe tarabe. Boturile rele spun că motivul naufragiului ar fi fost un mic barbut intelectual iscat între Vulpe, Pantera Roz şi Maidanez. Acesta din urmă îşi făcuse un obicei din a-l păcăli frecvent pe Urs, în detrimentul intereselor Vulpii. În cele din urmă, umilul Maidanez a făcut în aşa fel încât între lamele foarfecelor să pice bietul... Urangutan. Iar finalul s-a consumat repede şi previzibil. Revoltaţi că nu sunt respectaţi pe măsura puturoşeniei lor şi că zarul nu pică aşa cum le-ar conveni, Maidanezul şi Urangutanul au părăsit arca fără explicaţii. La fel cum făcuseră mai înainte Hârciogul cel Bărbos, Catârul Libidinos, Lipitoarea Ruptă-n gură sau Cotoiul Jigărit. Destinaţia? Către locuri mai calde, populate de oameni milostivi şi mai uşor de sensibilizat.
Rămasă fără gaşcă în vremuri seci, Vulpea a recurs la o ultimă soluţie: vânzarea blănii Ursului şi convocarea în regim de urgenţă a domnului Bou. Devotat şi docil, dar greu de cap, Boul s-a scremut cumplit, să facă ceea ce făcea Vaca. Adică mare brânză. Zadarnic însă...
Prin urmare, Arici-Pogonici a disparut prematur din peisagistica universală iar limba română a rasuflat uşurată.
Iară eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea exact aşa cum este ea.
Morala: Dacă cineva vrea să ştie morala, nu trebuie decât să privească în jurul său. Situaţia a rămas neschimbată şi în zilele noastre. (va urma)
(octombrie 2003)

joi, 26 februarie 2009

At last...

Today I decided not to hide myself anymore and to make public my daily preoccupations. Who am I in fact? At first sight, a very usual man... ;)
Click here to find out more about me =)) :)) =))

luni, 9 februarie 2009

RETRATO, PORTRAIT

Rodica BACALUM

Cristi Sanda, un verdadero productor de pelicula. Aquel sonido grande! Es en efecto muy interesante producir peliculas porque tienes que saber que instrucciones dar a los actores.Un productor es esencialmente alguien que hara la idea para una pelicula,pasar.Pienso que ser un productor es fabulos porque ellos consiguen encontrar a mucha gente, ellos consiguen ver que su escritura esta siendo jugada por actores buenos etcetera. Ya que he encontrado Cristi, pienso que mi deseo de realmente hacer la interpretacion en una pelicula divientara realidad si esta posibilidad me sera dada. Ya que lo conoci a el, poedo decir que es un tipo bueno, no como pense antes y el hara una gran cosa hacer peliculas. No se demasiado sobre el asi no escribire mas.

At times, I feel like I know you somehow… as if I talk to very close friends.
I don’t know why… I believe that is because I have quite close friends in Bucharest, your voice is very similar to their, and definitly the accent contribuites a lot to it.
I can’t really develop many ideas about you, and that is because I don’t know you for a long time, therefore I should limit my words about you, and dwell upon what you do.
It is indeed very interesting what you do, and probably (from what you told me) you are very good at it…which makes you a talented person. I would like to work with such people like you.. you know.. but the thing is.. is somewhat difficult in this situation (you know what I mean), but there is time to get to kow each other, right ? And of course, if things won’t go the way I would like, I will just appreciate that I’ve met you.
Hopefully what I wrote I’ll make you content. This is in short, what I wanted to tell you.

sâmbătă, 7 februarie 2009

Catre Galateea...

video

Recită: Alecsandra Trifuţ - Cluj Napoca (foto)
Pian: Richard Claiderman

Nota: Pentru calitate audio optimă, setati volumul playerului Blogger la 75%.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Inca o lacrima, mult prea devreme...


Niciodata nu m-am gandit ca as putea scrie pe blog despre Marian. Marian Proorocu. De ce? Niciodata nu mi-am dorit sa scriu pe blog despre un prieten drag, intr-un asemenea context. Gigi, cum il alintau uneori colegii alaturi de care am lucrat cu toti, la Radio Semnal (in urma cu multi ani), nu mai este. La 32 de ani, Marian a murit intr-un accident de circulatie , lasand in urma un baietel, familia si multi, multi prieteni.
O parte dintre cei care veti citi aceste randuri, il puteti identifica pe Marian Proorocu in postura fondatorului agentiei de turism Blue Air din Alexandria. Omul de la care, multora dintre voi, le-am facut rost de un bilet de avion foarte ieftin. Din nefericire, ziua de ieri a insemnat pentru Marian, calatoria sa cu un bilet mult prea scump pentru sufletul lui mare, catre o destinatie de unde nu se va mai intoarce niciodata... Mult prea devreme, mult prea dureros...
Cuvintele sunt prea sarace si nu ajuta la nimic acum, pentru a descrie nobletea acestui om deosebit. Iar viata noastra, a celor ce l-am cunoscut, a devenit, de asemenea, mai saraca, mai trista.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

miercuri, 17 decembrie 2008

CASTING

Nu am mai postat demult, evident, din lipsa de timp. Desi mai sunt cateva povestioare amuzante, pe care promit sa le scriu cat mai curand, ordinea prioritatilor este alta acum.
Iata despre ce este vorba: ca absolvent de cinematografie, sunt foarte fericit sa fac public ca am ajuns la o intelegere concreta cu sponsorii unui nou film, care va fi turnat anul viitor, la inceputul lunii februarie. Scenariul este aproape gata, locatia de filmare este deja stabilita iar posibilitatile tehnice (excelente!) sunt cele pe care mi le-as fi dorit, dar nu le-am avut, cand am realizat Copiii apelor.
Singura problema stringenta, dar care trebuie neaparat rezolvata, este legata de distributia filmului. Adica: doua roluri din scenariu sunt neacoperite. (Unul dintre roluri implica un personaj de sex feminin). Prin urmare, apelez si la aceasta metoda de a gasi oameni interesati, talentati (experienta conteaza mai putin) responsabili si, de ce nu, dornici de afirmare, care isi doresc sa joace intr-un film.
Este foarte important de stiut ca absolut toate cheltuielile privind deplasarea, masa si cazarea actorilor, vor fi suportate de catre producatorii filmului..
Conditii obligatorii de participare la casting: varsta maxima 35 de ani, disponibilitate (timp liber) aproximativ 5 zile, in perioada filmarilor (februarie 2009).
Persoanele interesate sunt rugate sa trimita un e-mail la adresa cristisanda@yahoo.com, pentru a primi mai multe detalii. (Promit sa raspund tuturor mesajelor!... Multumesc!)

marți, 23 septembrie 2008

Ploaia

Uneori plouă şi totul pare mohorât. Doar zgomotul picăturilor căzute pe pervazul ferestrei şi freamătul frunzelor tulbură liniştea. Cerul parcă plânge atunci, cu lacrimi izvorâte dintr-o durere a naturii, pure şi sincere dovezi ale tristeţii... Ploaia aminteşte că omul este singurul care ştie să sufere, deşi nu întotdeauna îşi înfrânge durerea. Dacă ar reuşi mereu, nu ar mai fi uman. Ar fi, probabil, ceva sculptat, reuşit artistic, dar fără suflet.
Omul poate fi numit om, numai în măsura în care poate demonstra că există în el izvorul bunătăţii; acea vorbă, acel zâmbet de care avem atâta nevoie. Puţini înţeleg că în ciuda vicisitudinilor vieţii, una dintre îndatoririle omului este să-i facă fericiţi pe cei apropiaţi, în tot acest timp limitat...
Gândul că nimic nu este veşnic, ar trebui să constituie un argument de a nu renunţa la luptă sau la bucuria fiecărei clipe frumoase. El este singurul care poate deosebi binele de rău, deşi, de cele mai multe ori alege calea răului, chiar dacă pierde un prieten, o lume în care cândva se simţea bine. Abia când i se va părea că ceva îi lipseşte, va realiza, prea târziu, că ceea ce-a pierdut a fost înlocuit de durere...
Şi totuşi... deşi plouă mereu, mai rămâne, parcă, ceva: acele plimbări prin ploaie! Liniştite, romantice, pline de un farmec aparte. Încerci pentru o clipă să te desprinzi de lumea reală, nu conştientizezi că eşti ud şi te simţi... fericit. Un gram de fericire, un vis frumos plin de mister unic...

joi, 18 septembrie 2008

Normalitatea din ţara mea...


România, 2008. Vremuri grele, sărăcie lucie, anarhie. Bârfă, ipocrizie, invidie. Societatea noastră, mereu demnă de originile ei, este bolnavă. Cu paşi repezi, se îndreaptă cuprinsă de culmile patologicului, către un punct întunecat, apocaliptic. Cearcănele din jurul ochilor, cu care ne trezim în fiecare dimineaţă pentru a merge, cu silă, la serviciu, sunt doar una din multele dovezi ale dezgustului, ale unui zbucium sufletesc acut. Puţinor oameni le place ceea ce fac. Majorităţii, nu. Din cauză că ingeră cu greu ceea ce aud şi ce văd. Lumea a devenit atipică din lipsa unor preocupări constructive sau poate de la lipsuri. Vorbeşte mult şi face rău. Fără o motivaţie îşi sapă aproapele cu perseverenţă. Fiecare individ e posedat de dorinţa de a crea suferinţă. Uneori involuntar, alteori premeditat. O dorinţă metamorfozată în obişnuinţă.
Deşi anormalitatea este conştientizată, cei care greşesc intenţionat dau vina pe societate. Orice colectiv îşi are propriul număr de jigodii, direct proporţional cu mărimea sa. Iar aceste scursuri au o contribuţie covârşitoare şi decisivă în a produce haos, dezbinare. Plăcerea de a-i privi pe semeni cu drag este substituită de disconfort. În mod automat, randamentul scade iar tensiunea creşte. Iniţial, procedura utilizată este rudimentară, gen telefonul fără fir.
Urmează apoi, personajele care noaptea se zvârcolesc în pat, într-o încercare chinuitoare de a-şi canaliza energia spre o soluţie de parvenire. Metoda este simplă: stoparea, înfrânarea aproapelui. Cunoscându-şi foarte bine limitele între care sunt îngrădiţi nativ, este greu de suportat ca altul să-şi culeagă roadele proprii munci. Aceasta ar putea fi una din explicaţiile dorinţei malefice a unora ce au drept scop uciderea talentului aproapelui.
Cei slabi sau sensibili nu rezistă sau nu vor să se complacă. Gândurile sinucigaşe de dor de ducă şi lehamitea intervin fără echivoc. Dezgustaţi de tot ce-i înconjoară, ‘‘ultimii mohicani” care se zbat în lumea imoralităţii, a corupţiei, a milionarilor de carton, într-un cuvânt, a mocirlei, au ca soluţie refugiul într-o altă dimensiune. Sau prostituarea. Adaptarea fără drept de apel şi afundarea în haznaua patologicului social…
Altfel spus, murim câte puţin în fiecare zi. Urât şi conştient. Iar tot acest sacrilegiu transpare, de fapt, ca şi o stare de normalitate.

marți, 2 septembrie 2008

Şi pocăiţii sunt buni de ceva...

Într-o zi, un pocăit (cred că era adventist), mi-a arătat în Biblia lui un verset care mi-a plăcut tare mult. "Pedepsiţi vor fi toţi aceia pentru fiecare cuvânt pe care-l vor fi rostit rostit împotriva mea!" (Matei, 12)
Cum vi se pare?

miercuri, 13 august 2008

COLGHEIT

Un coleg de serviciu a intitulat-o aşa, într-o zi. Nu îmi amintesc exact numele lui, dar ştiu sigur că e şofer. Când au aflat, asistenţii le-au spus operatorilor şi reporterilor. Iar reporterii le-au povestit la o ţigară şi producătorilor. Aproape toată lumea ştia, pe furiş, cine e Colgheit. Dar nimeni nu s-a întrebat şi nici nu s-a mirat, de ce a fost intitulată ca un accesoriu de igienă orală. Această poreclă a apărut însă ca o binecuvântare pentru toţi cei cărora Colgheit le făcuse şicane şi "pârâciuni", de-a lungul timpului.
Colgheit este ziarista blondă care se pricepe la toate şi pe care doar câţiva dintre noi o ştim de la televizor. Din considerente principiale, n-o să-i divulg numele. Mai ales că, singurul lucru prin care se evidenţiază este atitudinea de chelneriţă de bodegă, parvenită. Una peste alta însă, Colgheit, zmardoaica pufăitoare de ţigări în toate locurile interzise, nici macar nu merită atâta atenţie. Cu toate că şi mie a încercat să-mi facă un giuflex (pe furiş!), deja mi-a trecut erecţia pe care mi-o inhibase când a făcut aroganţe la adresa muncii mele. Concluzia? Nu te poţi supăra pe această enciclopedie lexicală, ediţia "şanţul de la uşa-cortului". În felul ei, Colgheit este deosebită. Da. Este deosebită, chiar şi fără inele, mărgele, cercele sau vreun belciug în nară ori în altă zonă. Colgheit şi-a câştigat, cu mari chinuri cotidiene, statutul de subiect fidel al emisiunilor de miştocherii, gen Cronica Cârcotaşilor....
Iar morala este logică: de fiecare dată când va apărea pe sticlă, cu microfonul în dreptul gurii, toată lumea se va convinge că melodia de mai jos o reprezintă de minune.

Colgheit (coloana sonoră)

duminică, 27 iulie 2008

1996

Având harul de-a persifla,
Neproferând;(doar cu rezervă!),
Nur versatil, persuavivă.
Adagiu: cred că se prezervă!

Cristi Sanda,
08 martie 1996

Anna-Adriana

Augmentativ-ascetă...infailibilă-n concluzii, dulce şi brunetă - Anna.
Dubitativ, dar hai, stropită (că ploua-n tramvai) mergea la o...Ioana!
Reverie...totul e ud: copacii, căderea tensiunii, gropile, conjunctura;
Inexpugnabila şi-un stranger insolit-mefistofelic, e toată conjectura.
Am vrut Anuţă, o poveste şi nicidecum factologie.
Nori negri...roluri...fără film...teamă...The press...ipocrizie...
A fost un basm fără poveste...sumbru...acută nebunie!

Cristi Sanda,
01 martie 1996

marți, 8 iulie 2008

Michelin

.......................UNDERCONSTRUCT...............................................................................................................

sâmbătă, 21 iunie 2008

American dream...

De multe ori se spune că pentru a descrie exact anumite lucruri, oameni ori fapte, nu s-au inventat cuvinte. Și este foarte adevărat. Iată mai jos un exemplu.
Mă aflu în cea mai bogată țară din lume. Pentru prima oară. Oameni mulți, toate rasele și națiile pământului. Climă tropicală, plante exotice, plaje perfecte, apă albăstruie, limpede, caldă. Puțin din Miami, contur de American dream...
Dincolo de filme sau de poveștile spuse de alții, realitatea este oarecum diferită. Nu foarte mult. Dar cu siguranță de aici, de la fața locului, se vede perfect întâi jumătatea PLINĂ a paharului. Și-atât. Abia după aceea, la fel de bine, cum nu se poate mai clar, este vizibilă mizeria în care trăiesc românii din România. Să fie limpede: tot amarul pe care îl îndură, este generat de minciuna în care se complac, asimilată ca și stare de normalitate! Omniprezentă și inevitabil necesară existenței lor cotidiene. O caracatiță care controlează totul. Simbioză perfectă între minciună și puturoșenie. Combinația pare decisivă și funcționează în stil barbar. De sus în jos, la tot pasul, practicată de toată lumea. De la cei care au fost votați recent, până la funcționarii statului, vânzătoarea de la magazin, vecinul de bloc, prietenul cel mai bun sau chiar femeia cu care-ți mănânci amarul...
Nu poți realiza aceste aspecte decât atunci când privești zgârie-norii construiți peste noapte, palmierii udați permanent, traficul fluent, străzile perfecte pe minim șase benzi, mall-urile luxoase, funcționarii publici profesioniști, lumea amabilă, zâmbitoare. Și multe altele... Nu poți înțelege de ce strictul necesar subzistenței noastre, pentru care tragem la jug zi lumină în România, este atât de ieftin aici. Un fel de floare la ureche. Nimeni nu cerșește, nimeni nu fură. Pentru cine calcă acest pământ al făgăduinței, nu există un alt scop în afară de muncă sau... turism. De ce așa?! Explicația este logică: aici, unde pedeapsa cu moartea te paște dacă sari calul, toată lumea muncește cinstit. Și este răsplătită pe merit. Nu ai să vezi nicăieri acei indivizi cu cefe groase sau nu, tunși scurt sau lățoși, dubioși sau prefăcuți, de care nu ai loc în București (și nu numai). Acești paraziții care nu fac altceva în afară de rele sau „combinații”, acești nemernici cu care Ceaușescu ar fi săpat o groază de canale, sunt tolerați de sistem și ținuți în spate de puținii oameni care mai lucrează cinstit în România. Acestor poveri li se adaugă jafurile de „oameni de afaceri”, care nu produc nimic dar trăiesc decent din mici învârteli (bijniță legală, furtișaguri și alte găinării), milogii de la colț de stradă, șomerii care nu au chef de muncă, pensionarii bolnavi sau obosiți prematur și studenții care „învață” carte toată viața... Într-un cuvânt, lenea acestor jigodii acceptate, coroborată cu minciuna unui sistem prost-gândit în mod deliberat, este motivul datorită căruia nivelul de trai din România nu se va schimba niciodată.
Dau un exemplu. Primul care îmi vine în minte. De pildă, aici, oamenii se odihnesc la umbra palmierilor. Calcă pe gazonul moale. Pe spațiul verde. Nu e fărădelege. Nimeni nu-i deranjează, nu sunt hărțuiți sau amendați de gardieni. În schimb, dacă cineva este prins conducând mașina după ce a consumat alcool, va fi, oare, amendat? I se va lua permisul? Nicidecum. În funcție de gradul de alcoolemie, va executa un anumit număr de zile de închisoare. Fără judecată, fără nicio excepție, fără clemență, fără intervenții. Iar pe lângă șoferul prins băut la volan, vor face pușcărie, fără șanse de scăpare, toate persoanele cu care acesta se afla în mașină. În Romania este exact invers. Vi se par anormale legile ăstora? Mie nu... Și o afirm cu convingere, pentru că am văzut cum devine cazul aici, în cea mai bogată și mai șmecheră țară din lume.
CRISTI SANDA

miercuri, 18 iunie 2008

Victoria lui Victor

***ATENŢIE! MATERIAL CU CONŢINUT... POLITIC.

Aşa cum era firesc, Victor Drăguşin a câştigat detaşat alegerile locale şi este noul primar al municipiului Alexandria. Legat de această bine-meritată victorie, nu sunt prea multe de comentat. Poate ar trebui menţionat doar că, numărul prietenilor lui Victor va creşte considerabil de acum încolo. O mulţime de "limbişti" din diverse domenii de activitate vor da buzna cu neruşinare în biroul proaspătului primar, pentru a cerşi încheierea vreunui contract de prestări servicii, vreo lucrare de executat sau cine ştie ce favor. Acest lucru se va produce cu siguranţă, mai ales că cei în cauză nu şi-au tocit degeaba limbile lungi, aspre şi păroase.
Milogi de toate soiurile, cu sau fără studii, mai mult sau mai puţin diplomaţi, vor ataca în forţă la coarda sensibilă a lui Drăguşin şi vor încerca să-l convingă că este dator să stea capră pentru a împăca verzele şi lupii.
Ţinând cont de toate acestea, să nu uiţi, Victore, că majoritatea populaţiei te-a ales pentru că are încredere în tine!... Nu le datorezi nimic "maneliştilor" care vor năvăli să te mulgă, sub pretextul că "te-au ajutat". Eşti dator în mod egal şi legal tuturor oamenilor care te-au votat sau nu. Adică oraşului Alexandria. Şi-atât. Pentru că victoria ta nu este doar a unora ("datorită unora")! Victoria ta este a tuturor.
CRISTI SANDA

joi, 5 iunie 2008

Made în România

Joe. Ora trei noaptea, la masă într-o cârciumă infectă. Muzică. În difuzoarele sparte, o manea de jale se repetă obsesiv, la volum maxim: «Ră-mâââââi cu mi-neeeeee/ Până-n zoooori de zi-iiiii…/ » Joe, ciufulit, cu nasul roşu şi privirea sticloasă, serveşte a nu-ştiu-câta bere, cu faţa la perete şi cu spatele la sala goală-goluţă. Aşa a apucat scaun. La fiecare refren lălăit, traieşte muzica la intensitate maximă şi se exteriorizează până la psihoză. Răcnind cât poate, se întoarce fioros către sala pustie: “Aoleuuuuuuuu! Vă omor pă toţi!…”

Neagra. Chelneriţă brunetă, 17 ani, angajată la negru, într-un restaurant oarecare. Câţiva clienţi comandă mici, dar Neagra nu ştie să-i frigă. Ca să iasă din impas, apelează la patron: “Domnu nea Nelu, puteţi să veniţi să faceţi neşte mici?”

Laborator. Comuna Plosca, 1996. Mirela, zisă Laborator, îmbrăcată în pantaloni tăiați cu lama și mâzgăliți intenționat cu acuarele, se pregatea să iasă din casă. Mă-sa, Maria: „Un te duci tu, fa, Mirelo, cu pantalonii ăia, să treci șoseaua cu ei, să te vază lumea, să râză dă noi, fa, mamă, fa!” Laborator: „Pân la magazin.” Maria: „Dă ce?” Laborator: „Să-mi iau și io ceva!” Maria: „Ce să-ți iei? ”Laborator: „Mmmm... să-mi iau ceva!” Maria: „Să-ți iei țigări, fa?” Laborator: ”Mmm... nu...... mmmda! Îhî... Îîî... Hî hî!” Mă-sa, Maria: „Țigări-te-ar dracii, maică, să te țigărească, că mi-ai mâncat sufletul, o să mă duc dracu la cimitir, să nu mai știu nimic (...), țigări-te-ar dracii să te țigărească astă șî mâine!...”

Petre Barosanu. Pândar la cimitir. “Băi! Să moară viaţa mea dacă vă mint: când intru la doişpe noaptea în cimitir şi ţip o dată, al dracu să fiu dacă mai mişcă fo unu! ”

Florea zis Gogu, fratele lui Documente. “Mie când îmi vine dracii, îmi pui două ciasuri la mâna stângă şi unul la piciorul drept şi-aşa ies pă centru. Iar dracii îmi vine la Paşti, la Anul Nou şi la votare… ”

CRISTI SANDA

vineri, 28 martie 2008

A mai căzut o stea...

"...Mi-L furară doamne adineauri,
Pe înaltul Domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de Dinsul..."


Uneori cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ceea ce am pierdut... Sau nu există. Mai ales atunci când este vorba de moartea unui simbol: George Pruteanu. Ceea ce rămâne în mintea şi-n sufletele noastre este amintirea strâns legată de uriaşa lui strădanie pentru a reda şi păstra puritatea limbii române. O amintire veşnic vie şi multă durere....
A plecat dintre noi către planeta lui într-o zi banală. Pe 28 martie 2008. Discret şi când nimeni nu se aştepta. Verdictul medico-legal a fost sec: infarct miocardic. Nu-mi vine să cred şi simt o părere de rău cum n-am mai simţit demult: de ce tocmai el? Nu l-am cunoscut personal şi prin minte mi se derulează acum toate înregistrările sau emisiunile în care l-am urmărit. Întotdeauna cu interes, mereu fără să ma plictisesc. Mă gândesc că de fiecare dată când îl vedeam, îmi aducea aminte de Mihai Eminescu, deşi Pruteanu a fost, profesor doctor universitar, jurnalist, critic literar, om de televiziune, politician.
De ce el? De ce aşa devreme? De ce atât de puţin? Sunt doar câteva întrebări ale căror răspunsuri nu le poate da nimeni. Tot ceea ce mai putem face este să conştientizăm că limba română şi-a mai pierdut încă un părinte şi a rămas din nou orfană... (George Mihail Pruteanu, 15 dec. 1947 - 27 mar. 2008).
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cristi Sanda

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

UTOPIE




Întâlnirea cu tine este pentru mine o adevărată sărbătoare. Zâmbetul tău, îmbrăţişările primite şi dăruite, vorbele rostite, reprezintă adevărate raze de soare ce aduc speranţă în sufletul meu. Suntem puternici şi ne împărtăşim visele şi gândurile. Este atât de plăcut!… Sunt mai curajos după fiecare revedere cu tine. Inima mea se umple de linişte, de pace, în timp ce simt fiorii unei forţe nemăsurate. Nu contează ce eşti, de unde vii sau unde te duci. Contează că eşti prietenul meu şi că legătura dintre noi este indestructibilă. Contează că am încredere în tine şi tu ai încredere în mine. Contează că mereu luptăm împreună, că suntem uniţi şi că nimeni nu ne poate învinge.
Aceste rânduri sunt pentru tine! Pentru cel care-mi eşti cu adevărat prieten. Oriunde te-ai afla, să ştii că îţi sunt aproape. Oricând gata de luptă, cu armele pregătite şi cu toţi oamenii mei gata să se sacrifice. Singuri împotriva tuturor, pentru că şi tu ai face la fel…
C.S.

miercuri, 9 ianuarie 2008

TRENUL VIETII















Notă: După acest material s-a realizat un slide (pps), care circulă pe Internet, sub acelaşi titlu.
Acum cîtva timp am vãzut un film care se numea „Lunga cãlãtorie cu trenul“. O peliculã româneascã, nu neapãrat foarte bunã, dar interesantã pentru cã viaţa era comparatã un tren aflat intr-o perpetuã deplasare, cãtre infinit, în neant. Şi am avut o revelaţie… Viaţa este dealtfel o cãlãtorie cu trenul. Mai lungã sau mai scurtã, dar în mod sigur o cãlãtorie pe parcursul cãreia toţi urcãm şi coboarîm din tren, fãrã a depinde de noi acest lucru. Urcãm şi coborâm mereu şi tot timpul existã surprize plãcute sau accidente în unele halte, tristeţe sau bucurie în altele.
Cãlãtoria începe pentru fiecare atunci cînd ne naştem şi urcãm în tren alãturi de oameni despre care credem cã ne vor însoţi pe tot parcursul deplasãrii. Aceştia sunt pãrinţii noştri. Din pãcate, adevãrul este altul. Ei coboarã la o staţie oarecare când ne aşteptãm mai puţin şi ne lasã fãrã dragostea, compania, prietenia sau afecţiunea lor. E drept cã în tren urcã alte persoane care vor ocupa un loc important în cãlãtoria noastrã. Acestea sunt fraţii, prietenii, colegii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care completeazã rândurile cãlãtorilor, privesc cãlãtoria ca pe o plimbare scurtã. Altele aduc numai tristeţe pe tot parcursul ei. Şi mai existã în tren cãlãtori care sînt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutor, celor care au nevoie de el. Aceştia sînt însã foarte rari.
Unii lasã în urma lor cînd coboarã un dor veşnic. Alţii urcã şi coboarã iar noi abia dacã i-am observat. Ne mirã faptul cã anumiţi pasageri pe care îi iubim cel mai mult, se mutã uneori în alt vagon, în cãutarea unui loc mai bun, mai cald şi lasându-ne singuri într-o anumitã etapã a cãlãtoriei noastre. Bineînţeles, noi nu ne putem împãca cu ideea şi ne strãduim cu încăpăţânare sã-i urmãm, înghesuindu-ne sã trecem în vagonul lor. Din pãcate, de cele mai multe ori, nu ne mai putem aşeza lângã ei deoarece locul este deja ocupat. Nu face nimic, aşa este traseul: plin de vise, deziluzii, provocãri, fantezii, speranţe şi despãrţiri. Depinde numai de noi în ce mãsurã reuşim sã ne facem cãlãtoria cât mai confortabilã, sã încercãm sã ieşim la capãt cu cei ce cãlãtoresc împreunã cu noi şi sã cãutãm ceea ce e mai bun în fiecare dintre ei. Sã ne aducem aminte cã în oricare etapã a cãlãtoriei poate exista un tovarãş de drum aflat în grea cumpãnã şi care are nevoie la rându-i de înţelegerea noastrã. Şi noi vom şovãi des şi ne e bine cînd existã cineva care sã ne înţeleagã...
Misterul cel mare al cãlãtoriei este cã niciodatã nu ştim însă când vom coborî definitiv din tren. Nici noi, nici cei ce cãlãtoresc alãturi de noi şi nici mãcar cel care stã pe locul de alãturi. Uneori mã sperie gândul cã aş putea coborî din tren înainte sã ajung la destinaţie. Mã cuprinde chiar disperarea. Sunt sigur cã despãrţirea de câţiva parteneri pe care i-am întâlnit de la început sau pe parcurs în mai mult sau mai puţin lunga cãlãtorie cu trenul, va fi extrem de dureroasã în oricare dintre situaţii Este trist sã-i lãsãm singuri pe lume pe cei mai dragi nouã. Unii dintr noi chiar speram cã la sfârşit îi vom revedea, când şi ei vor sosi în gara centralã, împliniţi, cu bagaje pe care nu le aveau atunci când au urcat în tren. Ceea ce ne face fericiţi este gândul cã şi noi am avut partea noastrã în sporirea bagajelor şi în creşterea valorii acestora.
Aşadar, dragi prieteni, trebuie sã ne strãduim sã avem o cãlãtorie cât mai bunã, să facem tot ce ne stă în putinţă, pentru ca la sfîrşit sã putem spune cã a meritat toatã osteneala. De asemenea, tot timpul, nu trebuie sã uitãm cã suntem datori sã încercãm a lãsa la coborâre locul gol şi plin de dor încãrcat doar cu amintiri frumoase pentru cei ce cãlãtoresc mai departe...
Tuturor celor care se aflã în tren cu mine le doresc o cãlãtorie fericitã, cât mai lungã şi plinã de peisaje superbe...

CRISTI SANDA

joi, 29 noiembrie 2007

GANDURI (versiune)

Intruchiparii visului meu, privirii care reteaza, cu dragoste…
Speranta moare ultima. Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta din clepsidra fara de sfarsit. Mi-e dor de tine!… Sunt firul de iarba peste care treci acum si frunza pe care o tii, ingandurata, intre degete… Sunt raza care iti mangaie privirea ce reteaza si ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa primul tau gand... Incredere… Simt cum taisul ochilor tai ma doare, sculptand in mine Universuri noi, in timp ce zambetul tau ma invaluie intr-o betie cereasca!... Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau sfarsitul unei lumi si nasterea alteia... Dar mai ai timp sa te razgandesti…Esti vis si durere. Daca viata ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, imi doresc alta. O alta clipa in care sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Suntem atat de departe unul de celalalt, incat dulcea mea iluzie, firava mea speranta ma macina neincetat. E bezna si e noapte eterna. Ma ascult si parca in mine se zbate o lume. O lume flamanda de tine. Chipul tau e intruchiparea visului meu. Oh, Doamne, de ce tocmai tu?! Singurul lucru de care m-am temut si ma voi teme intotdeauna, singurul lucru in fata caruia presimt ca voi ramane dezarmat ca inaintea a ceva ingrozitor, e neputinta. Nimic nu mi s-a parut vreodata mai periculos. Neputinta si gustul ei atat de amar scapa aproape oricaror arme, rupe sufletele in mii de bucati si e unirea profunda a celor mai mari dureri, nemernica de ea! Si totusi, ramane speranta… Inaintea mea e dorinta cum nu a mai fost vreodata. Inaintea mea e destinul. Refuz sa le privesc iar singura soapta pe care o pot rosti acum, e cea cu care am inceput: mi-e dor de tine! Te simt, te astept. Si tu?! Aici te ascundeai cand eu te cautam de-atata vreme? Tocmai aici, in inima mea? Iti promit ca o sa fie mereu ca acum. Iar in schimb, nu iti cer decat atat: sa-mi oferi un mic adapost in inima ta si sa nu ma intrebi de ce tac sau la ce ma gandesc… Iarta-ma!… Iubesc cu o mie de chipuri, cu o mie de inimi, in pofida fluturelui vietii si a o mie de lucruri care ma umilesc. Am carabina sufletului, am asadar sansa de a cugeta existenta cealalta. Sangele-mi curge rapid prin vene si nu mai am rabdare. Bratul se-ncheaga pe spada vorbelor, pe simturi sau penita, netulburate arme ale Visului. In mintea mea apari mereu privindu-ma plina de candoare incat… taisul ochilor tai ma doare… A cata oara?! Atingandu-te, o sa-ti fluture in pletele ondulate curcubeul de-o absenta solara, facand momentul sa se imbete de acest geologic anotimp!Te iubesc poate suna banal, dar nu s-au scris alte vorbe pentru a descrie suficient simtirea cea mai adanca. Soarele si luna, cerul si pamantul, stelele si Universul, toate frumusetile lumii, cuprind aceste cuvinte. Te iubesc... Vechi si nou, batran dintotdeauna si tanar totodata... Te iubesc pe tine, pentru acum, pentru mai tarziu, pentru amintirea iubirii... Dragostea este ceva minunat. O tiranie dulce, fiindca indragostitul isi indura chinurile de buna voie. Dragostea e roua ce umezeste la fel si urzica si liliacul. Dragostea porneste din slabiciune, ea nu se cladeste dupa minciunile acestei lumi! Fara iubire e trist sa fii om pentru ca cel care iubeste este pierdut in celalalt... Te iubesc?…
CRISTI SANDA